UPDATE. Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, şeful statului a semnat, marţi, decretul pentru promulgarea Legii privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, relatează Mediafax.
Camera Deputaţilor a adoptat, pe 22 mai, cu 197 de voturi "pentru", 18 voturi "împotrivă" şi 13 abţineri, proiectul legii privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de trafic de telefonie şi internet, cunoscută ca Legea "Big Brother".
Legea fusese respinsă de Senat, în decembrie 2011, însă Camera Deputaţilor este forul decizional.
Legea prevede obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă şi mobilă şi de internet să reţină timp de 6 luni anumite date ale abonaţilor care să fie trimise, la cerere, autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale pentru acţiunile de prevenire, cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave.
"Furnizorii de telefonie fixă, mobilă şi internet sunt obligaţi să stocheze timp de şase luni toate datele legate de convorbirile telefonice şi schimbul de email-uri, cu excepţia conţinutului corespondenţei electronice sau al convorbirii telefonice. În cazul reţelelor de telefonie fixă şi mobilă trebuie să se reţină numărul celui care formează, numărul destinatarului, numărul celui spre care a fost redirecţionat apelul, precum şi numele acestora. În cazul serviciilor de internet, se vor reţine utilizatorul, serviciul de telefonie folosit, numărul de telefon al apelantului şi al destinatarului, numele şi adresa abonaţilor, identitatea echipamentului folosit", prevede actul.
Furni