Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV | Asasinul din Agronomie care se dă amnezic a rupt cuţitul în trupul studentului pe care l-a ucis

Publicat in Libertatea, marți 26 iunie 2012 ·

A luat, din raţiuni numai de el ştiute, viaţa unui tânăr şi acum, în faţa anchetatorilor, o ţine sus şi tare că memoria nu-l mai ajută neam. Criminalul Laurenţiu Horaţiu Popescu, în vârstă de 31 de ani, individul care, în Campusul Agronomie din Bucureşti, l-a înjunghiat mortal pe studentul Bogdan Surdu, în vârstă de 21 de ani, le-a râs în faţă procurorilor cărora a încercat să le vândă o poveste legată de amnezia totală în care a căzut. Cum strategia sa de a scăpa de puşcărie nu a ţinut, cuţitarul-asasin-uituc a fost aruncat după gratii pentru 29 de zile, sub acuzaţia de omor calificat. A luat, din raţiuni numai de el ştiute, viaţa unui tânăr şi acum, în faţa anchetatorilor, o ţine sus şi tare că memoria nu-l mai ajută neam. Criminalul Laurenţiu Horaţiu Popescu, în vârstă de 31 de ani, individul care, în Campusul Agronomie din Bucureşti, l-a înjunghiat mortal pe studentul Bogdan Surdu, în vârstă de 21 de ani, le-a râs în faţă procurorilor cărora a încercat să le vândă o poveste legată de amnezia totală în care a căzut. Cum strategia sa de a scăpa de puşcărie nu a ţinut, cuţitarul-asasin-uituc a fost aruncat după gratii pentru 29 de zile, sub acuzaţia de omor calificat.

De cum a trecut pragul biroului procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care urma să-l ancheteze, ucigaşul din Agronomie s-a dat amnezic. Individul s-a făcut că a uitat complet cum, duminică în zori, acum mai bine de o săptămână, a acostat vulgar două tinere care tocmai ieşiseră dintr-un club, a uitat că le-a urmărit periculos cu maşina, un BMW înmatriculat cu numere de Bulgaria, până pe aleile întunecoase din campus şi, cel mai grav, a uitat că, după ce a rănit alţi doi tineri pe care i-a tăiat la mâini, i-a spintecat cu un cuţit inima unui biet student care, chemat prin telefon să le ajute pe fete, i-a ieşit nedericit în cale. Nimic din toată această poveste îngrozitoare n

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci

Mediafax acum 22 minute
Suspectul este un bărbat în vârstă de 71 de ani, potrivit presei locale. Presa slovacă a relatat că atacatorul era un fost agent de securitate la un centru comercial, autor a trei colecţii de poezii şi membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci. ULTI

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar

News.ro acum 26 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. ISU Constanţa anunţă, miercuri seară, un incendiu la o locomotivă. Incidentul s-a produs la i

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum o ora
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Putin numește tentativa de asasinare a premierului Fico o „crimă odioasă”

HotNews acum o ora
Tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico „nu poate avea nicio justificare” și „este o crimă odioasă”, a transmis președintele rus, Vladimir Putin, omologului său slovac, Zuzana Caputova, într-o telegramă, relatează AFP și Reuters. Rob

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum o ora
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 11 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 22 minute
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Declarație șocantă a lui Erdogan: ”Următoarea țină a Israelului va fi Turcia dacă va învinge Hamas“

Ziare.com acum 50 minute
Președintele turc spune că gruparea teroristă palestiniană apără Anatolia, precum și „propriul pământ” în războiul cu Israelul. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a susținut miercuri,15 mai, că Israelul „va pune ochii” asupra Turciei dacă va reu

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

11°
mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°