Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Podul spre Ungaria provoacă scandal

Publicat in Romania Libera, vineri 14 octombrie 2011 ·

De la Szeged la Arad nu există nici un pod peste râul Mureş. Autorităţile judeţene au decis să construiască un pod între Pecica şi Sâmpetru German, care ar deservi întreaga populaţie din zonă. Însă, podul ar trece prin Parcul Natural Lunca Mureşului şi ar produce importante pagube ecosistemului.

Însă originari din Pecica sunt actualul ministru al administraţiei şi internelor, senatorul Constantin Traian Igaş şi deputatul Iustin Cionca, iar construcţia noului pod le-ar aduce celor doi un nou mandat de parlamentar. Politicienii PSD au sesizat de nenumărate ori faptul că sunt puse în pericol diverse specii de animale din Parcul natural Lunca Mureşului şi spun că vor sesiza factorii de decizie ai Uniunii Europene în acest sens.

Acordul de mediu, încălcat

Politicienii social-democraţi arădeni au sesizat faptul că în urmă cu câteva zile au fost reîncepute lucrările la podul de la Pecica, cu încălcarea prevederilor acordului de mediu nr. 1 din data de 14.03.2011 eliberat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad. Acest acord de mediu avea stipulat la paginile 14 şi 23 că lucrările de realizare a podului şi de modernizare a drumului vor fi executate în afara perioadei de cuibărire/reproducere a speciilor care fac obiectul de conservare a sitului Natura 2000, adică în lunile decembrie şi ianuarie, timp în care nu se prea execută lucrări de construcţii din cauza vremii nefavorabile.

„În aceste condiţii, este clar că nu poate fi respectat termenul de 19 luni pentru construcţia podului. Din păcate, Consiliul Judeţean Arad a contractat un credit de peste 28 de milioane de lei pentru o lucrare greu de realizat în condiţii de legalitate şi cu protejarea mediului", a declarat Dorel Căprar, preşedinte PSD Arad. Social-democraţii arădeni nu se opun construirii podului, dar au dorit o variantă mai bună şi fără pagube. Ei sunt de părere că o soluţie acceptabilă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 4 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 2 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 5 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 2 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 8 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 8 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 2 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°