La un moment dat, a incercat sa-si recite la microfon versurile, dar nu a reusit sa articuleze niciun cuvant. Semana cu o figura de ceara ce se topea la lumina amiezii. S-a asezat inapoi pe scaun si a inceput sa-si miste tacut buzele. Gandindu-ma la Mady Marin, la destinul sau tragic, prin fata ochilor mi se perinda un evantai rotitor de chipuri, locuri si intamplari. Oprind in loc clipa cea repede sau, mai bine zis, reactivand-o in memorie, incerc sa largesc imaginile ce-mi napadesc retina, pentru ca mai apoi sa ma cufund in interiorul lor ca intr-o apa limpede, plina de umbra unor vremuri de mult apuse. Ma port asemenea unui inotator somnambul, care vaslind cu ochii pe jumatate inchisi, se ghideaza dupa raza de lumina ce-i razbate suconstientul abulic. Din multimea de clipe ce-mi rasar in cale sub forma unor bule de lumina, ma opresc asupra uneia singure, pe care am retinut-o candva in memoria mea afectiva si m-am straduit s-o pastrez vie si nealterata de trecerea timpului. Desigur, ceva s-a pierdut si altceva s-a mai adaugat la ea. Clipa insa exista. Sub forma unei bule de cristal plina de lumini si umbre ale unor lucrurilor ce s-au intamplat candva. Am intalnit-o prima data pe Mady Marin la inceputul anilor optzeci, la restaurantul Uniunii Scriitorilor din Bucuresti. Statea la aceeasi masa cu Mircea Cartarescu, Matei Visniec, Traian T. Cosovei, Elena Stefoi, Ion Buduca, Doru Mares, Magdalena Ghica, Ion Bogdan Lefter, Florin Iaru, Mircea Nedelciu, Bogdan Ghiu, Ion Grosan, Nino Stratan si alti cativa reprezentanti de frunte ai generatiei optzeci. Toti erau tineri si frumosi. In urma articolelor publicate de Nicolae Manolescu, multi dintre ei devenisera vedete peste noapte. Se crease in jurul lor un fel de aura de poeti nonconfomisti... Veneau destul de des la carciuma Uniunii sa-si serbeze micile succese literare. Publicarea unui grupaj sau chiar a unei poezii intr