Poetul Adrian Păunescu a primit luni titlul de membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova (AŞM), în cadrul unei adunări generale a membrilor Academiei, consacrate sărbătorii ”Limba Noastră cea Română”, informează Agerpres.
Titlul i-a fost acordat ”campionului olimpic al culturii româneşti”, după cum l-a caracterizat preşedintele AŞM Gheorghe Duca, ”pentru activitatea prodigioasă în vederea promovării consecvente a valorilor culturii, istoriei şi tradiţiilor naţionale autentice, a adevărului ştiinţific privind limba şi literatura română în Republica Moldova”.
Adrian Păunescu este un prim-ministru al poeziei româneşti, a menţionat la rândul său, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Mihai Cimpoi.
Adrian Păunescu şi-a exprimat mândria pentru obţinerea acestui titlu şi a susţinut un discurs despre importanţa limbii române pentru neamul românesc. ”Să rămânem credincioşi rădăcinii noastre, să ne batem pentru dezvoltarea şi prosperitatea ambelor maluri ale Prutului, pentru regăsirea noastră în Europa, pentru unitatea neamului, pentru demnitatea de a fi români, oriunde ne-am afla şi pentru a continua să visăm şi să vorbim în limba română”, a spus el.
Adrian Păunescu, poet, publicist şi om politic român, născut la 20 iulie 1943 în s. Copăceni, judeţul Bălţi, Basarabia, este cunoscut şi ca organizator al Cenaclului Flacăra. Din 1973 a condus revista 'Flacăra', fiind destituit de autorităţi în iulie 1985. În toamna anului 1990 a fondat revista 'Totuşi iubirea'. A editat peste 50 de volume de poezii, eseuri, publicistică, discursuri cu un tiraj total de un milion de exemplare.
Poetul Adrian Păunescu a primit luni titlul de membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova (AŞM), în cadrul unei adunări generale a membrilor Academiei, consacrate sărbătorii ”Limba Noastră cea Română”, informează Agerpre