Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gorjenii petrec la tradiţionalul bâlci de Sfântul Ilie

Publicat in GAZETA de SUD, luni 16 iulie 2007 ·

Tradiţionalul Bâlci de „Sfântul Ilie“ s-a deschis sâmbătă în localitatea submontană Polovragi. Bâlciul organizat de autorităţile locale din Polovragi anunţă manifestările cultural-artistice ce vor fi organizate pe 20 iulie, în ziua praznicului Sfântului Ilie. Bâlciul sau târgul este locul unde, de sute de ani, vin producători individuali şi societăţi comerciale din Gorj şi din ţară, îndeosebi din zonele locuite de crescătorii de oi, cu mărfuri tradiţionale, mai ales îmbrăcăminte şi încălţăminte, precum vestitele cojoace din piei de ovine şi pălării ciobăneşti din Mărginimea Sibiului, opinci, cizme, obiecte din ceramică, lemn şi metal necesare în fiecare gospodărie şi traiului la stână, vite de rasă specifice zonelor alpine. „Timp de o săptămână, la Bâlciul de la Polovragi se reîntâlnesc vechii prieteni, prilej al bucuriei şi amintirilor, se leagă noi prietenii, au loc tocmeli păstoreşti, manifestarea încheindu-se în ziua de Sfântul Ilie printr-o mare petrecere câmpenească, unde participă, laolaltă cu ungurenii, localnici şi cei de peste Carpaţi, oaspeţii sosiţi cu zecile de mii din toate colţurile ţării“, a precizat primarul Ştefan Făsuescu. Situată la poalele Munţilor Căpăţânii, localitatea Polovragi este una dintre cele mai frumoase, mai pitoreşti şi mai bine gospodărite aşezări din Gorj şi din întreaga Oltenie Subcarpatică. Pe teritoriul său, la intrarea în Cheile Olteţului, este amplasată mănăstirea cu acelaşi nume, monument de arhitectură bisericească medievală, cu o vechime de peste 500 de ani. Localnicii din Polovragi sunt oameni muncitori, foarte mulţi cultivă căpşuni, alţii cresc animale. Toţi muncesc pentru a-şi câştiga traiul, iar viaţa la munte nu este uşoară. Bâlciul de Sfântul Ilie este un prilej pentru veselie şi întâlniri între vechi prieteni. Toată săptămâna, comuna Polovragi îşi primeşte oaspeţii veniţi din toată ţara la bâlci. Unii vin să cump

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu cu degajări mari de fum la o clădire dezafectată de pe Șoseaua Ștefan cel Mare

HotNews acum 49 minute
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată de pe Șoseaua Ștefan cel Mare, din Sectorul 2 al Capitalei. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat. Incendiu sectorul 2Foto: ISU Bucuresti-Ilfov Până la ac

Netanyahu ”respinge cu dezgust” mandatele de arestare cerute de Curtea Penală Internaţională

News.ro acum 19 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât pe numele său, cât şi pe numele unor lideri ai mişcării islamiste pale

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 32 minute
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 3 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

UPDATE - Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă/ Reacţia ministrului Justiţiei

News.ro acum 19 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Mediafax acum o ora
Premierul spune că a discutat despre această investiţie cu foste mari glorii ale clubului şi cu suporterii alb-roşii, la care a participat alături de Rareş Hopincă, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 2. „Construcţia noului stadion ultramodern

Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda

News.ro acum 49 minute
Jandarmeria Capitalei a dezminţit informaţiile conform cărora că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din manşa tur a barajului de menţinere/promovare

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 4 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

22°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°