Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieştenii îşi pot suna aleşii pe telefoanele plătite de la buget

Publicat in Adevarul, luni 19 ianuarie 2009 ·

Ploieştenii îşi pot suna aleşii pe telefoanele plătite de la buget În urmă cu trei ani, consilierii municipali ploieşteni de la acea vreme au primit telefoane de serviciu, pe motiv că în felul acesta vor putea discuta mai uşor cu cetăţenii pentru a le afla problemele. Au venit alegerile locale din 2008, unii consilieri şi-au continuat mandatul iar alţii au plecat, telefoanele de serviciu au rămas, însă, în dotarea actualei echipe de consilieri. Odată cu trecerea anilor a crescut şi numărul minutelor gratuite incluse în abonamentul acestor telefoane. Consilierii pot vorbi acum gratuit 100 de minute, atâtea câte sunt incluse în abonament, şi plătesc din propriul buzunar toate convorbirile care depăşesc plafonul. Doar doi consilieri nu şi-au ridicat telefoanele de serviciu, unul dintre ei preferând să folosească şi pentru calitatea de consilier un număr de telefon personal, celălalt renunţând cu totul la posibilitatea de a fi contactat pe telefonul mobil de către cei care i-au dat votul.

Când se asfaltează trotuarele?

Pentru a vedea în ce măsură consilierii sunt interesaţi de problemele pe care ploieştenii le semnalează sunându-i pe telefonul mobil de serviciu, reporterii ziarului “Adevărul de Seară“  au dat telefoane la numerele afişate pe site-ul primăriei www.ploieşti.ro şi au semnalat două probleme. Una dintre acestea se referă la asfaltarea trotuarelor de pe Strada Baraoltului din zona de Vest a oraşului, iar cealaltă la valutiştii aflaţi în zona restaurantului “Dealu Mare” din centrul Ploieştiului. Din cei 14 consilieri apelaţi, patru nu au răspuns la telefon. Este vorba despre Gabriel Ionescu (PSD), Constantin Popa (PSD), Marius Nicolae Mateescu (PNG-CD) şi Iulian Bolocan (PNG-CD). Cei mai prompţi aleşi, care s-au interesat în mai puţin de o oră de problema semnalată şi au revenit cu un telefon de răspuns au fost Adina Gheorghe (PDL)

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 6 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 56 minute
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 8 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 10 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 9 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 9 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

După 20 de ani pe profit, Gazprom anunță că a înregistrat în 2023 pierderi de aproape 7 miliarde de dolari

HotNews acum 10 ore
De la un profit de 29 miliarde de dolari în 2021, înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, gigantul energetic rus Gazprom a ajuns în 2023 la pierderi totale de 6,9 miliarde de dolari, din cauza pierderii exporturilor pe piața europeană ca sancț

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 12 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

vin.

9°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°