"Adevărul este că Mozart, Pascal, algebra lui Boole, Shakespeare, regimul parlamentar, bisericile baroce, Newton, emanciparea femeilor, Kant, Marx, baletul lui Balanchine etc. nu răscumpără ceea ce această civilizaţie a revărsat peste lume. Rasa albă este cancerul omenirii. Doar rasa albă - cu ideologiile şi invenţiile ei - eradichează civilizaţiile autonome peste tot unde ea se întinde, doar rasa albă a răvăşit echilibrul ecologic al planetei şi ameninţă acum însăşi existenţa vieţii."
Rîndurile de mai sus au fost scrise de Susan Sontag în 1967. Comentariile sînt de prisos. Nu e vorba de una dintre lamentaţiile pe care le emit cei care au fost numiţi "declinologi", ci de o ură viscerală faţă de moştenirea culturală europeană. Împotriva unor astfel de afirmaţii aberante, mai numeroase decît se crede îndeobşte, înţelege să reacţioneze Jean-François Mattéi în Privirea vidă. Eseu asupra epuizării culturii europene (Le regard vide. Essai sur lâépuisement de la culture européenne, Flammarion, 2007; din Mattéi s-a tradus în româneşte, în 2005, la Editura Paralela 45, Barbaria interioară). Profesor şi filozof, Mattéi e de o erudiţie care impune respect. Cartea lui conţine nenumărate referinţe la mitologia antichităţii, la filozofii greci, la teologia creştină, la umaniştii Renaşterii, la literatură, la Kant, Hegel, Nietzsche şi Wittgenstein, ca să nu mai vorbim de filozofii, istoricii şi eseiştii contemporani. Pentru autor, a prezerva diversitatea culturală înseamnă a prezerva identitatea culturilor. Or, astăzi (şi aici el se întîlneşte cu Pierre Manent) dreptul la diferenţă, atît de (demagogic) invocat, tinde să se impună în faţa dreptului la identitate. Despre cultura europeană a ajuns să se spună (aţi văzut o mostră mai înainte) că ameninţă celelalte identităţi culturale. Cartea este o istorie şi o radiografie a culturii europene, văzută ca un creuzet unic,
