Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe scenă, după 30 de ani

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 11 martie 2010 ·

La Filarmonica de Stat din Arad se joacă, în această seară, un spectacol de operetă care revine pe scenă după o absenţă de peste 30 de ani.

1 /.

"Este o lucrare plină de gingăşie şi umor, dedicată tuturor copiilor: opereta feerie „Scufiţa rosie şi prietenii săi”. Opereta se adresează însă publicului de toate vârstele, morala ei fiind într-ajutorarea fiinţelor cu suflet bun, pentru a scăpa de răutate şi lăcomie. Textul operetei este plin de umor şi pe alocuri de ironie. Muzica este tonală, consonantă, accesibilă şi foarte expresivă. Vă invităm aşadar la un spectacol ieşit din tiparele obişnuite, propunându-vă să vă descreţiţi frunţile, să vă bucuraţi de tinereţe, de gingăşie şi de ingenuitate.

Este o creaţie a compozitorului arădean Nicolae Brânzeu, realizată printr-un spectacol regizat de nepotul acestuia, Nicolae Mihai Brânzeu, în cadrul unei colaborări cu Liceul de Artă "Sabin Drăgoi" Arad", spune Rodica Talmaciu, directorul Filarmonicii de Stat din Arad. Din distribuţie fac parte, printre alţii, cel mai cunoscut actor al Teatrului Clasic "Ioan Slavici" Arad Zoltan Lovas, în rolul Lupului şi profesoara Silvia Demian, directoare a Liceului de Artă „Sabin Drăgoi“ timp de mai bine de două decenii, în rolul Vulpii.

O voce, după 30 de ani

Spectacolul de joi seara este cel de-al treilea care are loc de la compunerea sa de către compozitorul Nicolae Brânzeu. Prima audiţie a avut loc la data de 25 aprilie 1949, la Teatrul de Stat din Arad. În anul 1978, la 13 mai, în aceeaşi sală şi sub aceeaşi conducere muzicală semnată chiar de către compozitor, are loc cea de-a doua prezentare a operetei. Rolul principal, al Scufiţei, a fost interpretat de Ildiko Szabo, devenită ulterior Ildiko Raimondi, una dintre cele mai mari voci ale secolului. Spectacolul se joacă din nou la iniţiativa lui Nicolae Mihai Brânzeu, nepotul compozit

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

News.ro acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 7 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°