Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lecţii de baschet cu „Gulliver”

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 12 august 2011 ·

Ghiţă Mureşan, fost jucător profesionist în NBA a început de ieri antrenamentele cu „piticii” din Braşov, în cadrul şcolii de vară „Ghiţă Mureşan Summer Camp Tour”

Ghiţă Mureşan, fostul jucător profesionist din liga nord-americană (NBA) îi învaţă pe copiii din Braşov câte ceva din tainele baschetului. Antrenamentele au început încă de ieri, în parcarea de la Carrefour şi vor continua până duminică, peste 100 de copii, între 9 şi 14 ani, înscriindu-se în această şcoală de vară.

Intenţia baschetbalistului nu este să găsească talente ascunse, ci, doar să promoveze sportul în general.

Antrenamentele fac parte dintr-un program de popularizare a baschetului în România, în special în rândul copiilor şi este pentru prima dată când „Uriaşul” „se joacă” cu copiii din mai multe oraşe. Până în acest an, potrivit fostului jucător, celelalte patru ediţii anterioare ale şcolii de vară au avut loc numai la Cluj.

„Interesul deosebit manifestat de copii, profesori şi antrenori însă ne-a determinat să extindem această tabără în mai multe oraşe din ţară”, spune Ghiţă Mureşean. Şi avea dreptate. Ieri, în parcarea de la Carrefour, puştii „roiau” în jurul mingii, bucurându-se de sport în aer liber şi de întâlnirea cu „jucătorul pe care-l cunosc şi din filme”.

Nu a uitat de unde a plecat

Ghiţă Mureşan le-a transmis, ieri, copiilor că sportul este foarte important în viaţa lor. Însă, mai important decât sportul sunt familia şi şcoala.

Sportivul, care a avut şansa să trăiască „visul american”, ştie de unde a plecat şi tocmai de aceea s-a întors pentru a „oferi ceva comunităţii”. Cel mai mult şi-ar dori ca mentalităţile să se schimbe şi oamenii să înţeleagă să sportul nu trebuie făcut doar dacă este „de performanţă”. „Se poate face şi sport de recreere”, spune baschetbalistul. Totuşi, acum în unele şcoli, se ştie, fie copiii fug de or

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum o ora
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 13 minute
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 4 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 4 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°