Statele Unite au tot atâtea formaţii de negri şi de negrese, care se produc cu repertorii religioase pe tot genul de scene, câte grupuri folclorice de tot neamul avem şi noi. E greu de spus care dintre aceste corale de singspel-uri sunt cele mai bune. E mai uşor de spus care-s cele intens susţinute publicitar. La calităţile egale, doar câteva obţin celebritate.
Când trec Atlanticul şi concertează în Europa, afişele lor sunt inundate de superlative. Una dintre formaţiile – poate obscure, poate faimoase – ajunse şi la noi e botezată „perla magică”. Nu m-aş fi mirat dacă i s-ar fi spus „fabuloasa perlă magică” sau „entuziasmant de gigantica perlă magică unică”. O acumulare de elogii, peste puterile omului de rând de a le înţelege, vinde marfa. Publicul mare nu cumpără doar satisfacţiile muzicii, el cumpără şi o poveste de spus mai departe. Dacă n-ai şti că e vorba despre un concert, ai putea crede că afişele „perlei magice” sunt ale unei telenovele. Protecţia consumatorului e neputincioasă în faţa unor cacealmale internaţionale. Dacă ar fi să numărăm turnee ale aşa-zisului „Balşoi Teatr din Moscova” cu Lacul Lebedelor în România, am putea gândi că ruşii au renunţat cu totul la publicul german, francez, şi american după ce au descoperit fabuloasa pasiune magică pentru balet a emancipatului şi exageratului de bun platnic public românesc.
În realitate, spectacolele în formulă restrânsă şi cu dansatori „Balşoi” de duzină, perindate pe la noi, sunt ceea ce e şi salamul cu E-uri. E mai mult o idee de salam. Dicţionarul superlativelor e vast şi lipsit de oprelişti. Singurul prag funcţional ar fi acela al bunului-simţ, dar unui impresar poţi să-i pretinzi orice, nu şi respect pentru publicul şi ţara pe unde-şi circulă făcătura. Adevărata magie e aceea a elogiilor deşănţate. Bunul-simţ ne spune că ceva, ceva trebuie să fie, de moment ce preţul biletului e şi el