Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O victorie cât un eşec pentru ţarul Putin

Publicat in Romania Libera, luni 5 decembrie 2011 ·

Rusia Unită, partidul lui Vladimir Putin, era dat drept câştigător al alegerilor parlamentare de ieri din Rusia, cu 53% din voturi, un procent care ar fi considerat zdrobitor în orice parte a lumii. Nu şi în Rusia, unde reprezintă un cvasieşec al lui Putin. Din acest motiv, atacurile cibernetice împotriva site-urilor independente s-au înmulţit ieri, semn de nelinişte la Kremlin.

În 2007, Rusia Unită a obţinut 64% din voturi şi, în consecinţă, 315 din cele 450 de fotolii de deputaţi în Duma de Stat, semnificativ mai multe decât majoritatea de două treimi necesară modificării Constituţiei. Cu numai o lună în urmă, Rusia Unită gravita tot în jurul a 65% din opţiuni, un procent care i-ar asigura lui Putin o preşedinţie liniştită după alegerile din luna martie a anului viitor.

În numai o lună, Rusia Unită a înregistrat o scădere de 12 puncte, un declin spectaculos la capătul căruia Rusia Unită riscă să piardă 20% din mandate. Pentru observatorii occidentali, această reaşezare politică de la Moscova ar putea părea o veste bună pentru democraţia rusă. Dar nu este, pentru că, fiind vorba de Rusia, nimic nu e ceea ce pare. „Opoziţia'' rusă este la fel, dacă nu chiar mai rea ca Rusia Unită şi, aproape în întregime, anti-democratică.

Pe locul al doilea după partidul prim-ministrului, dar la mare distanţă în sondaje, se află comuniştii conduşi de Ghenadi Ziuganov, urmaţi de ultranaţionaliştii lui Vladimir Jirinovski şi de partidul fostului preşedinte al Dumei, Serghei Mironov, Rusia Justă, creat în laboratoarele Kremlinului ca alternativă „de stânga'' a Rusiei Unite. Singurul partid democratic în competiţie, Iabloko, speră să obţină cel mult 5-6%, ceea ce i-ar permite să aibă unul sau maximum două mandate. În Rusia, pragul electoral este de 7%, iar legea partidelor a fost gândită în aşa fel încât să împiedice toate partidele care ar putea r

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 6 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 5 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 7 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 10 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 4 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre Xi Jinping şi Vladimir Putin

News.ro acum 13 ore
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat duminică că este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin, declarând că aceasta reprezintă o amen

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 10 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°