Compania INR Management Real Estate a demarat construcţia unui proiect imobiliar în care va investi peste 400 de milioane de euro în Poiana Braşov. Compania, controlată de un off-shore din Cipru, va construi, practic, o mini-staţiune turistică, aceasta urmând să cuprindă apartamente şi vile, un hotel cu 184 de camere care va fi afiliat lanţului Raddison SAS, două săli de cinematograf, un heliport, dar şi un club de tenis. Pentru dezvoltarea acestuia s-a luat legătura cu marele tenismen Ilie Năstase, care şi-a dat acordul pentru a se asocia cu INR Management Real Estate în vederea administrării acestui proiect. De asemenea, proiectul imobiliar, care va fi o staţiune denumită Silver Mountain, va cuprinde şi un teren de golf cu 18 găuri amenajat de pe un teren de 440.000 de metri pătraţi. Cele 15 vile şi 600 de apartamente ale complexului se vor construi pe o suprafaţă de 88 de hectare.
Potrivit unui comunicat al companiei imobiliare Colliers International, cea care vinde staţiunea, „acest proiect nu este deschis vânzării masive către investitori. Dezvoltatorul şi-a propus să creeze un complex de tip resort, nu să facă achiziţia în scopuri investiţionale”. Astfel, proprietarii unei locuinţe din acest proiect vor putea închiria apartamentul sau vila respectivă, printr-un circuit de cazare pe termen scurt operat de hotel.
Prima etapă a construcţiei va fi finalizată în iarna anului viitor, estimându-se că întregul proiect va fi finalizat în 5 - 6 ani.
Dezvoltatorul, firma INR Management Real Estate din Bucureşti, este deţinută integral de societatea Octavo Holding Investments Limited, înregistrată în Limassol. Capitalul social al INR Management este 1,75 milioane de lei. Compania INR Management Real Estate a demarat construcţia unui proiect imobiliar în care va investi peste 400 de milioane de euro în Poiana Braşov. Compania, controlată de un off-shore d