Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Atenţie la groapa de pe mijlocul străzii Soldat Erou Arhip Nicolae!

Publicat in Adevarul, miercuri 3 martie 2010 ·

Programul de plombare a principalelor străzi din Ploieşti s-a încheiat, însă gropile fac în continuare legea şi le pun nervii la încercare ploieştenilor pe multe străzi din oraş, pe unde muncitorii nu au trecut.

Un exemplu elocvent îl reprezintă Strada Soldat Erou Arhip Nicolae, unde gropile sunt adevărate capcane pentru conducătorii auto. Una dintre ele, aflată chiar pe mijlocul străzii testează agilitatea şoferilor. Groapa măsoară 1.80 metri lungime, 1.60 metri lăţime şi are o adâncime de aproape 20 de centimetri. Locuitorii din zonă spun că mulţi şoferi şi-au stricat maşinile aici.

“Pe această stradă circulă multe maşini şi sunt şoferi care nu cunosc zona şi implicit nici groapa. Se trezesc că nimeresc chiar în ea dacă nu sunt atenţi. Au fost multe cazuri”, ne-a spus Marian care locuieşte într-un bloc apropiat. Conducătorii auto care trec prin zonă spun că Primăria este de vină pentru toate gropile din oraş. “Primarul ar trebui să vină şi el să dea cu maşina în gropi şi pe urmă să vedem dacă le astupă. Cei de la primărie nu iau nicio măsură şi noi trebuie să plătim din buzunar ca să reparăm maşinile pe care le rupem în gropi”, a precizat Mihai Istrate din Ploieşti. Reprezentanţii municipalităţii nu ştiu când vor fi astupate gropile de aici. “Strada nu este prinsă în programul de investiţii, însă este posibil să o facem pe reparaţii. În această perioadă are loc licitaţia pentru a se încheia noi contracte privind repararea străzilor”, ne-a declarat Mădălina Crăciun, şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Ploieşti. Semnături pentru sancţionarea primarului Pentru că s-au săturat “să dea în gropi” în fiecare zi, unii ploieşteni au luat atitudine. În urmă cu aproape o lună de zile, unploieştean, supărat foc că autoturismul la care plăteşte lunar rate de 2.000 de lei este zguduit zilnic prin “craterele” din carosabil, a reuşit să strângă peste

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 25 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°