Cel puţin şase decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în estul şi sudul Europei, unde numeroase regiuni rămân izolate din cauza frigului şi a zăpezii, în timp ce în vest, în Franţa şi Italia, situaţia începe să revină la normal, relatează AFP, potrivit Mediafax.
De la începutul lui februarie, aproape 620 de persoane au murit din cauza temperaturilor glaciale pe tot continentul, inclusiv în Rusia.
În ROMÂNIA, trei persoane au murit de hipotermie în ultimele 24 de ore, ridicând bilanţul valului de frig la 68 de morţi. Mii de pompieri, militari şi angajaţi ai Ministerului de Interne au depus eforturi toată noaptea pentru a degaja căile de acces în două judeţe din estul ţării foarte afectate de ninsori şi frig.
Două noi victime ale frigului s-au înregistrat duminică în ALBANIA şi una în SERBIA, ridicând la 50 numărul deceselor provocate de intemperii în BALCANI, regiune în care continuă să ningă abundent. În total s-au înregistrat 20 de morţi în Serbia, 11 în Bosnia, şapte în Kosovo, patru în Muntenegru, trei în Croaţia, trei în Albania şi doi în Macedonia.
Doi tehnicieni, de 40 şi respectiv 45 de ani, au murit în noaptea de sâmbătă spre duminică în Albania, blocaţi în zăpadă în timp ce se pregăteau să repare o linie de înaltă tensiune, potrivit poliţiei.
În Serbia, o femeie de 68 de ani a fost descoperită moartă în zăpadă, în regiunea Kraljevo (centru), a anunţat o sursă oficială.
MUNTENEGRU a decretat sâmbătă seara stare de urgenţă pe tot teritoriul său, din cauza intemperiilor, astfel că circulaţia autovehiculelor particulare este interzisă şi cetăţenii sunt obligaţi să stea la dispoziţia autorităţilor pentru a ajuta la deszăpezire.
Capitala Podgoriţa era paralizată de un strat de zăpadă care depăşea 50 de centimetri, un nivel care nu s-a mai atins de 50 de ani. Aeroportul din oraş era închis. Peste 110.000 de pers