A activat în mişcarea de rezistenţă franceză, iar în 1942 a intrat în Partidul Comunist Francez. Acolo a primit numele conspirativ de Gaston Marin, pe care îl va păstra ca nume oficial pentru toată viaţa. În august 1944, Gaston a participat la eliberarea oraşului francez Carmaux, capturând 120 de soldaţi germani. Câteva zile mai târziu, el a eliberat oraşul Albi, prefectura departamentului Tarn.
După întoarcerea în România (1945), a făcut carieră pe linia „nomenklaturii 2“, aceasta însemnând în epoca stalinistă lista înalţilor tehnocraţi. A început prin a fi consilier la Preşedinţia Consiliului de Miniştri (1945‑1948), apoi secretar general şi ministru‑adjunct la Ministerul Economiei Naţionale (1948‑1949). A fost „dirijorul“ electrificării României în calitate de ministru al Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice (1949‑1954) şi planificării economiei naţionale, fiind preşedintele Comitetului de Stat al Planificării (1954‑1965).
A fost vicepreşedintele Consiliului de Miniştri (1962‑1969) care s‑a ocupat de coordonarea ministerelor Metalurgiei, Minelor, Petrolului, Chimiei, Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, Construcţiilor, Industriei Chimice, Comerţului Interior. Ultima sa „funcţie de stat“ a fost cea de preşedinte al Comitetului de Stat pentru Preţuri (1969‑1982).
În anii ’80 a emigrat în Israel, dar ulterior a revenit în Bucureşti, unde a decedat în seara zilei de 25 februarie.
A activat în mişcarea de rezistenţă franceză, iar în 1942 a intrat în Partidul Comunist Francez. Acolo a primit numele conspirativ de Gaston Marin, pe care îl va păstra ca nume oficial pentru toată viaţa. În august 1944, Gaston a participat la eliberarea oraşului francez Carmaux, capturând 120 de soldaţi germani. Câteva zile mai târziu, el a eliberat oraşul Albi, prefectura departamentului Tarn.
După întoarcerea în România (1945), a făcut cari
