Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dealer: Euro a urcat pana la 4,30lei, apoi a coborat. La nivelul acela s-a facut o singura tranzactie. Piata e plina de zvonuri legate de prabusiri de banci. Ieri a fost unul, azi doua

Publicat in HotNews, joi 11 august 2011 ·

Leul s-a depreciat in sedinta de joi atat in fata euro cat si in fata francului elvetian. "Toate monedele din regiune au avut aceeasi evolutie, cel mai volatil fiind zlotul polonez", a explicat pentru HotNews dealerul unei banci comerciale. Miscarile bruste ale valutelor nu au insa la baza fundamente economice, mai spune dealerul. "Ieri stiti ca a aparut un zvon legat de probabila prabusire a unei banci. Azi au mai aparut doua, legate de banci din alt stat decat cel de ieri. Maine probabil va fi "atacata" o alta banca. Multi "musca" la asemenea zvonuri iar efectele se vad", a mai spus dealerul citat.

Euro a ajuns la un moment dat la 4,30 lei in piata dar nu a stat mult la acest nivel, incheindu-se practic o singura tranzactie, a mai adaugat dealerul. Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat joi un curs de referinta de 4,0898 lei pentru un franc elvetian, ceea ce reprezinta un nou maxim, dupa ce miercuri atinsese un nivel de 4,0865 lei. Pentru euro, BNR a afisat joi un curs de referinta de 4,2855 lei/euro, in vreme ce dolarul american a castigat teren in raport cu moneda nationala, ajungand la 3,0177 lei/dolar.

Banca Nationala a Elvetiei (SNB) a anuntat miercuri noi masuri pentru a contracara aprecierea francului, care este, spune ea, "masiv supraevaluat" si reprezinta o "amenintare" pentru economia tarii. La numai sapte zile de la anuntul primelor masuri de franare a intaririi monedei locale, SNB a decis sa creasca semnificativ nivelul de lichiditate din piata prin intermediul operatiunilor de swap valutar (la fel ca in timpul crizei din 2008)."Vrem sa aducem Libor cat mai aproape de zero", a declarat intr-un interviu pentru Le Temps Jean-Pierre Danthine, membru in boardul Bancii Elvetiei.

Pe piata monetara, dobanzile pe termen foarte scurt au crescut fata de sedinta precedenta, situandu-se sub rata dobanzii de politica monetara, de

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 4 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 34 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 28 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 33 minute
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 8 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°