- Nu vă supăraţi, nu l-aţi văzut pe nepotul nostru? - se interesează, umil şi vădit dezorientat, un bătrînel în costum negru, ce seamănă a vechi frac reabilitat. Ştiţi, se însoară astăzi - mă mai lămureşte bătrînica, agăţată temător la braţul soţului ei. - Nu, nu cred... - răspund eu. Dar întrebaţi-o mai degrabă pe doamna, e event manager. - !? - mă întreabă, mut, cei doi, apoi se îndreaptă spre o duduie în uniformă de mare gală, care se uită mai încolo prin nişte hîrtii. Am nimerit, nici eu nu ştiu cum, într-un mare hotel al ţării, poate cel mai mare. Este uriaş, cu zeci şi zeci de săli şi săliţe de workshop-uri şi nunţi, conferinţe de presă şi mese conspirative - pe lîngă zecile de etaje de apartamente. Acolo, sus, la apartamente, nu au acces decît locatarii lor. Sînt înarmaţi cu o cartelă magnetică individualizată care pune în mişcare ascensorul. Spre etajele superioare nu există scări, există numai liftul. La intrare mi s-a dat un "badge" cu numele meu şi un număr mare, aurit, alături: numărul sălii unde avea loc nunta la care fusesem invitat. Am căutat vreo oră, uşă de uşă, pînă să o găsesc, iar cînd am găsit, surpriză: înăuntru era o reuniune de la Reiffeisenbank! Mi-am cerut scuze şi am ieşit din nou pe hol. Am privit, discret, prin vizorul uşilor din preajmă, dar fără succes. La un moment dat, am ajuns la una dintre uşile hotelului şi am încercat să ies ca să cer informaţii mai precise despre nunta cu pricina. Un soi de majordom în uniformă neagră s-a aşezat, politicos dar ferm, în faţa mea şi m-a întrebat dacă am bilet de ieşire de la Doamna X. Aşa am aflat că doamna cu pricina este event manager - şi am realizat că nu pot să ies. M-am întors aşadar înăuntru şi de atunci rătăcesc pe culoare. Nu ştiu cîte luni - sau poate ani - au trecut de atunci. Am renunţat de mult să mai evadez, cu atît mai mult cu cît în lumea de afară este insuportabil de cald şi