Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Flutur s-a întâlnit cu locuitorii din zona Dornelor

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 22 mai 2012 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, care candidează din partea PDL pentru un nou mandat, s-a întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute cu sucevenii din mai multe localităţi din zona Dornelor.

Împreună cu deputatul Dumitru Pardău, cu primari, viceprimari şi consilieri judeţeni şi locali, Gheorghe Flutur s-a întâlnit cu locuitorii din Vatra Dornei, Dorna Arini, Panaci şi Ciocăneşti, urmând ca în zilele următoare să fie prezent şi în celelalte localităţi din bazinul Dornelor.

Flutur a ţinut să precizeze că în zona Dornelor au fost începute numeroase proiecte, amintind de legăturile rutiere cu Ardealul, precum şi de modernizarea unor drumuri, precum cele care trec prin comunele Şaru Dornei şi Panaci, dar şi drumul din Coşna – Grădiniţa. Gheorghe Flutur a mai declarat că, în ultimii ani, localităţile din bazinul Dornelor au beneficiat şi de investiţii în reţele de apă şi canalizare, în modernizarea şcolilor şi grădiniţelor, a instituţiilor culturale, unele dintre comunele în care aceasta au fost realizate fiind Şaru Dornei, Dorna Candreni, Poiana Stampei sau Cârlibaba.

Preşedintele CJ Suceava a subliniat că un proiect important care urmează să demareze după finalizarea procedurilor de licitaţie este şi modernizarea DN 18, de la Iacobeni şi până în pasul Prislop. „Modernizarea acestui drum reprezintă una dintre priorităţile pe care le am, având în vedere că este o componentă extrem de importantă în asigurarea infrastructurii pentru turism. Pe de altă parte, trebuie spus că prin măsurile anunţate, USL nu face altceva decât să blocheze anumite proiecte din zona Dornelor, iar altele vor fi întârziate. Iar cei care pierd vor fi locuitorii din această zonă a judeţului”, a declarat Gheorghe Flutur.

Candidatul PDL pentru preşedinţia CJ Suceava a ţinut să precizeze că proiectele de dezvoltare a zonei vor fi continuate împreună cu ech

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 30 minute
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Program Carrefour de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în 3, 4 și 5 mai

HotNews acum 19 minute
Program Carrefour de Paște 2024. Carrefour România a anunțat care va fi programul special pentru perioada sărbătorilor pascale. CarrefourFoto: Emilio100 / Dreamstime.com Programul se aplică tuturor formatelor de magazine din rețeaua Carrefour. Clien

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum o ora
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 3 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 4 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum 37 minute
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum o ora
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 7 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 2 mai, de la ora 19:00

Gandul acum o ora
Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva română Andreea Beatrice Ana s-a calificat, acum patru săptămâni, la Jocurile Olimpice de la P

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°