Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oraşul de pe Cricov a răsunat de muzică populară şi folclor

Publicat in Adevarul, joi 29 martie 2012 ·

Municipiul Moreni s-a întors pentru o zi la folclor si tradiţii populare autentice. Toate acestea în cadrul unui festival intitulat ,,Cântecele Cricovului”, ajuns la cea de-a X-a ediţie, care se desfăşoară în această săptămână la Moreni.

De altfel, organizatorii, încântaţi de simpatia de care se bucură competiţia în rândurile elevilor şi cadrelor didactice, intenţionează ca de la anul să coopteze participanţi de la toate şcolile din municipiul Moreni, dar şi din localităţile învecinate, pentru ca festivalul să capete o mai mare importanţă.

Istoria organizării acestui concurs începe în urmă cu zece ani, în localitatea Valea Lungă, după care festivalul a fost preluat la Moreni, după cum ne-a declarat coordonatorul actual al concursului ,,Cântecele Cricovului”, profesor de muzică la Şcoala Generală Nr.1, Dica Ţuţea.

Provenind dintr-o familie de muzicieni renumiţi din judeţul Dâmboviţa, tatăl său fiind renumitul rapsod din Pucioasa, Victor Udrea, profesoara Dica Ţuţea s-a ataşat de festivalul de folclor şi îşi doreşte să ducă mai departe această tradiţie. Dăruirea şi talentul său pentru muzica populară au reuşit să fie insuflate copiilor, care au învăţat nu doar să cânte, dar şi să preţuiască datinile strămoşeşti.

Participanţii au păstrat portul autentic românesc

Elevii înscrişi la festival nu au impresionat numai prin cântul lor, dar şi prin port, aceştia fiind îmbrăcaţi în costume populare autentice, iar în picioare au purtat opinci, precum ţăranii de odinioară.

Festivalul s-a bucurat şi de participarea unor elevi de la Clasa de Canto, coordonată de profesor Maria Tufeanu, de la Şcoala Populară de Artă ,,Octav Enigărescu” din Târgovişte, care au susţinut un recital de muzică populară.

Gianina Petraşcu a câştigat marele trofeu

Marele trofeu ,,Cântecele Cricovului” a fost câştigat de Gianina Petraşcu, ele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul Phillipe al României, depistat de poliţişti într-un resort din Malta. Autoritățile franceze, unde s-a aflat în ultima perioadă, au refuzat predarea

Ziare.com acum 29 minute
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică, 28 aprilie, pentru News.ro. Faţă de acesta urmează să se deruleze

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum 23 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum o ora
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum o ora
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 9 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 9 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/17°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°