Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai puţini liceeni vor intra în BAC anul acesta, în Maramureş

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 iunie 2013 ·

Potrivit Inspectoratului Şcolar Maramureş, numărul absolvenţilor de liceu care vor intra în examenul de bacalaureat în 2013 este mai mic comparativ cu anii trecuţi. Aceştia au arătat că motivele sunt simple, majoritatea elevilor nu s-au înscris la examenul naţional spunând că nu sunt pregătiţi.

Pavel Filip, purtătorul de cuvânt al ISJ Maramureş a precizat că numărul absolvenţilor care au terminat clasa a XII-a şi vor intra în sesiunea de vară a Bacalaureatului este mai mic comparativ cu anul trecut. Dacă în 2012, s-au înscris aproximativ 5.000 de elevi, acum doar 4.600 vor susţine BAC-ul. „Motivele sunt simple, unii dintre ei au rămas corigenţi la diferite materii, iar alţii, după ce şi-au analizat mai bine situaţia şi-au dat seama că nu are rost să se prezinte la bacalaureat pentru că nu au nicio şansă.“, a arătat Pavel Filip.

Mai mult, acesta a spus că au existat şi cazuri în care profesorii maramureşeni i-au îndrumat pe copii să nu se înscrie la bacalaureat. „Aceştia le-au spus adevărul. Mulţi au trecut experimental doar prin liceu şi acum n-ar avea nici o şansă. De exemplu la liceele industriale, la proba de matematică, promovabilitatea a fost de 24%. Ce rost ar avea să se prezinte când din start ştiu că nu vor trece?“, a adăugat purtătorul de cuvânt al ISJ Maramureş.

Indicaţia dată de către cadrele didactice pentru unii dintre elevi a fost să se prezinte doar la sesiunea din toamnă a bacalaureatului, pe considerentul că timp de două luni vor mai avea timp să se pregătescă şi să obţină note de trecere. Chiar dacă nu au foarte mult tinmp la dispoziţie, Filip a spus că două luni sunt suficiente încât un tânăr de liceu să se pună la punct, cât de cât, cu materia la care se simte că nu este pregătit.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci

Mediafax acum 39 minute
Suspectul este un bărbat în vârstă de 71 de ani, potrivit presei locale. Presa slovacă a relatat că atacatorul era un fost agent de securitate la un centru comercial, autor a trei colecţii de poezii şi membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci. ULTI

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură

News.ro acum 23 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ISU Constanţa a precizat că trenul nu are încărcătură. Garnitura are două locomotive,

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 2 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Putin numește tentativa de asasinare a premierului Fico o „crimă odioasă”

HotNews acum o ora
Tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico „nu poate avea nicio justificare” și „este o crimă odioasă”, a transmis președintele rus, Vladimir Putin, omologului său slovac, Zuzana Caputova, într-o telegramă, relatează AFP și Reuters. Rob

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 39 minute
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Anunț de la Spitalul Foișor privind starea lui Florin Piersic. Ce proceduri a început celebrul actor

Ziare.com acum 23 minute
Evoluţia stării de sănătate a actorului Florin Piersic, supus unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este lent favorabilă, anunţă miercuri reprezentanţii Spitalului Foişor, care precizează că

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 11 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

11°
mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°