O companie braşoveană, Transcargo Internaţional, a decis falimentarea companiei Carbid Fox Târnăveni. Firma braşoveană, unul dintre creditorii producătorului de carbid, a solicitat în instanţă, la 6 martie, intrarea în faliment a producătorului de carbid, pe motiv că firma continuă să înregistreze pierderi, nu reuşeşte să pună în aplicare planul de reorganizare votat şi nu respectă programul de plăţi din cuprinsul acestuia. Firma creditoare a pretins, de asemenea, că debitorul a ascuns cu rea credinţă faptul că rezultatele sale economice sunt negative.
Carbid Fox ar fi obţinut aprobarea planului de reorganizare după ce a susţinut că în trimestrul patru al anului trecut urma să vândă o cantitate de 13.700 de tone de carbid, însă veniturile nu s-au reflectat în patrimoniul firmei. Transcargo susţine că, şi în cazul în care s-ar fi înregistrat aceste venituri din vânzarea producţiei, acestea nu ar fi acoperit nivelul pierderilor din primele trei trimestre, în valoare de 9,07 milioane de lei.
Producătorul de carbid a anunţat, în luna ianuarie, că a sistat producţia, întrucât nu deţine fondurile necesare plăţii facturilor curente la electricitate către compania Electrica, în valoare de 820.000 de lei. Carbid Fox avea, la acea dată, datorii istorice de 12,4 milioane de lei către Electrica, care urmau să fie achitate în termen de 18 luni de la data de 1 septembrie 2008, potrivit planului de restructurare a companiei aprobat de judecătorul sindic. O companie braşoveană, Transcargo Internaţional, a decis falimentarea companiei Carbid Fox Târnăveni. Firma braşoveană, unul dintre creditorii producătorului de carbid, a solicitat în instanţă, la 6 martie, intrarea în faliment a producătorului de carbid, pe motiv că firma continuă să înregistreze pierderi, nu reuşeşte să pună în aplicare planul de reorganizare votat şi nu respectă programul de plăţi din cuprinsul ace