Foto: Tudor Cireş / Jurnalul Naţional Cel mai spectaculos loc al Bucureştiului – consideră istoricul Adrian Majuru – este acel punct de întretăiere dintre strada Câmpineanu şi Calea Victoriei, „locul unde se afla cea mai intensă viaţă hotelieră românească”. Despre istoria acestui loc fascinant ne-am propus însă să scriem altădată.
Acum vom face doar o trecere sumară în revistă a imobilului aflat odinioară la numărul 56, pe Calea Victoriei. Grand Hotel Continental – care şi astăzi luminează intersecţia cu faţadele lui elegante, a fost ridicat pe locul unde, mai înainte, fusese vreme de câteva decenii Grand Hotel Broft – numit aşa după unul dintre celebrii lui chiriaşi, Carol Broft –, menit să facă importantă concurenţă Hotelului Hugues, considerat, până spre jumătatea veacului al XIX-lea, drept model de cochetărie şi eleganţă hotelieră.
Broft avea însă „să ia caimacul”, imediat ce apare în peisajul bucureştean, ajungând să găzduiască personalităţi precum Prinţul Napoleon, poreclit Plon-Plon, văr al împăratului Napoleon al III-lea, ori chiar să fie o „închisoare de lux” pentru nefericitul Osman Paşa, comandantul garnizoanei otomane, luat prizonier în bătălia de la Plevna, în anul 1877. Cum se explică evoluţia rapidă a Căii VictorieiĂ Un „ochi” în istorie ne poate da un răspuns: „Până la construirea Palatului regal, polul de atracţie al Bucureştiului era în Dealul Spirii sau în zona Pieţei Unirii. Mutându-se monarhia pe Calea Victoriei, investitorii au început să cumpere imobile şi terenuri aici.
Au fost mutate nu doar edificiile administrative, dar şi cele ale cârciumilor, music-hall-urilor, care creau deja o atmosferă cosmopolită. Restaurantele mari înfiinţate veneau cu tot cu personalul din ţările de unde erau… importate. Lucrătorii nu ştiau să vorbească româneşte, dar asta era o garanţie a dezvoltării unor servicii de calitate”. Asta oferea, cu