O fetiţă de 12 ani a fost violată, vineri, de un vecin, în localitatea arădeană Zimand Cuz. Bărbatul a fost prins de poliţişti, dar a reuşit să fugă din maşina oamenilor legii.
Pe urmele lui au plecat atât poliţiştii, cât şi jandarmii, dar şi jurnaliştii aflaţi la faţa locului. Bărbatul a fost lăsat în maşina poliţiei, în timp ce oamenii legii făceau cercetări la faţa locului, şi aşa a reuşit să fugă. După câţiva kilometri alergaţi pe câmp, bărbatul a fost prins din nou.
Fetiţa de 12 ani se juca în faţa casei, cu fratele său, iar un vecin de 40 de ani le-a spus că are câteva haine pentru ei şi i-a ademenit în locuinţa sa.
Bărbatul a devenit agresiv, iar băiatul a reuşit să fugă, în timp ce fetiţa a rămas acolo şi a fost violată. Când a scăpat fata a mers la părinţii săi şi le-a povestit ce s-a întâmplat. Aceştia au sunat la 112, iar o ambulanţă a ajuns la faţa locului. Fetiţa a fost transportată în stare gravă la spital.
Vă mai recomandăm: România: un viol la 10 ore
FOTO VIDEO Cum te poţi apăra de atacul cu un cuţit şi de un viol