Uneori, în chimia socială, potrivirile nu ţin de oameni, ci de fiecare în parte, după decorul său. Când locul nu se potriveşte vieţii, înseamnă că viaţa nu se potriveşte locului. Nu vrei să ştii nimic din toate astea, dar pământul e adunat şi lumea e mică. Acolo,unde pari o singularitate în mişcarea maselor, eşti doar unul dintre cei mulţi. Şi e frustrant. La ce folos să arunci cu moneda, pariind pe ce trebuie schimbat? Lucrurile sunt limpezi.
Am un prieten care spune că nu există oameni liberi, ci doar oameni diferiţi cu păreri divergente despre libertate. E drept că nu mai am intimitatea colţurilor mele de multă vreme şi că deşi se întâmplă să plec singură pe stradă, polifonia celor din jur îi face să fie cu mine. Mi se întâmplă să trec printre oameni şi, de fapt, să îmi dau seama că merg în ritm cu ei.
Aflu de la tinerii de lângă mine că femeile frumoase trebuie lăsate bărbaţilor fără imaginaţie, după pofta lui Proust, că modelul parizian de terase de bulevard e doar un loc mai răsărit pentru contemplare şi pentru pândă, un soi de catwalk urban dincolo de care te văd cei care îşi sorb limonada la orele amiezii, că domnii şi madamme-le ar trebui să locuiască în vecinatate şi doar să se viziteze din când în când.
Nu vrei să ştii nimic din toate astea, dar pământul e adunat şi lumea e mică. Acolo, unde pari o singularitate în mişcarea maselor, eşti doar unul dintre cei mulţi. Şi e frustrant.
Te întrebi apoi dacă lumea asta e pentru tine sau tu eşti doar o figură atipică printre toţi cei care par că au prins rădăcini prea adânci, lipsiţi fără regret de intimitate, de expunerea viselor şi murdăriilor lor la scenă deschisă.
Acum câţiva ani, francezii aveau un vin foarte bun – Le Coin Perdu. Asta ne lipseşte şi astăzi: poate mai puţin fluid, dar mult mai nostalgic, un colţ pierdut.
Deşi a dispărut dem
