Incredibil (si devansind in chip exponential imaginatia lui Caragiale), plagiatorului i s-a decernat de curind si "Ordinul republicii". Hoti de prin toate bibliotecile, luati aminte! Mai intii, un mic test vizind spiritul de observatie, capacitatea de a detecta coincidentele si similitudinile (mai ales pe cele crase). Rabdare, deci, si o atitudine pe masura: sobrietate, concentrare, detasare. A celor laboriosi fi-va rasplata si exultanta: Primul termen: "Idealul poeziei lui Grigore Vieru e unul domestic-naturist, la intersectarea dintre Casa ocrotitoare si Natura mingiietoare. Cind intiia matrice este abandonata, in cursul (totusi!) pe care-l ia viata fiului risipitor, acesta se acuza singur de ingratitudine si ii cere iertare casei "de pe margine de Prut" pe care a vaduvit-o de prezenta lui, ca si de aceea a Mamei. Sub naivitatea aparenta a versurilor din Casa mea descoperim o splendida elegie filiala, la puterea a doua: "Tu ma iarta, o, ma iarta,/ Casa mea de huma, tu,/ Despre toate-am scris pe lume,/ Numai despre tine nu.// Sa-ti trag radio si lumina/ Ti-am fagaduit cindva/ Si ca fi-vom impreuna/ Pieptul meu cit va sufla.// Dar prin alte case, iata,/ Eu lumina o presor,/ Alte case ma asculta/ Cind vorbesc la difuzor.// Ti-am luat-o si pe mama/ Si-ati ramas acuma, ia,/ Vai, nici tu in rind cu lumea/ Si nici orasanca ea.// Las' ca vin eu cu batrina/ Si nepotul o sa-l iau/ Care pe neprins de veste/ Speria-va-ti bezna: «Hau!»// si vei ride cu baiatul/ Ca doi prunci prea mititei,/ Si vei plinge cu batrina/ De dor, ca doua femei.// Si vei tace lung cu mine/ Cu vaz tulbur si durut,/ Casa vaduva si trista/ De pe margine de Prut". Dincolo de versul, exceptional, "cu vaz tulbur si durut", sa observam naturaletea analogiei cu care lucreaza autorul. De vreme ce Casa insoteste, pe durata unei vieti fara evenimente teribile, virstele omului, e firesc ca ea sa fie umanizata, in