Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarii PSD au votat în favoarea referendumului propus de Traian Băsescu

Publicat in Romania Libera, marți 18 iunie 2013 ·

Parlamentarii PSD au votat în majoritatea lor pentru un aviz favorabil la iniţiativa preşedintelui Traian Băsescu privind un nou referendum, dar au fost şi social-democraţi care s-au abţiunut la vot, a precizat, marţi, pentru Mediafax senatorul Miron Mitrea.

"Parlamentarii PSD au votat în principal în majoritate pentru aviz favorabil şi au fost unii care s-au abţinut", a spus Mitrea.

El a adăugat că pentru iniţiativa preşedintelui au fost PSD şi PDL, s-au abţinut cei de la UDMR şi unii de la PSD şi împotrivă a fost PNL.

"Parlamentul poate să spună suntem de acord (iniţiativa preşedintelui - n.r.), nu suntem de acord sau să nu spună nimic, e treaba ta ce faci. Parlamentul a spus că nu dă niciun fel de aviz, voinţa Parlamentului exprimată prin vot a fost că nu dă niciun fel de aviz", a explicat Miron Mitrea.

Citeşte şi Aviz NEGATIV pentru REFERENDUMUL lui Traian Băsescu

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a precizat, în plenul Parlamentului, că PNL a votat împotriva iniţiativei preşedintelui pentru un nou referendum, considerându-l "o diversiune politică" şi un referendum ilegal.

Haşotti a făcut aceste precizări după votul Parlamentului care a respins proiectul de hotărâre care aviza favorabil iniţiativa şefului statului.

"Preşedintele Traian Băsescu se face că uită că acum mai puţin de una an 7,4 milioane de români au spus că nu-l mai doresc ca preşedinte. PNL şi-a exprimat un vot eminamente politic. PNL a votat împotriva unei alte diversiuni politice", a spus Haşotti.

El a adăugat că, atât timp cât există Comisia de revizuire a Constituţiei, nu are rost noul referendum, care este "ilegal".

PSD nu şi-a explicat votul, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, spunând că se abţine de la comentarii, deoarece conduce forul legislativ.

Liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras, a precizat că grupurile UDMR s-au abţinut de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 2 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 4 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 28 minute
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Vasile Bănescu, despre câștigătorul Eurovision 2024: „Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa muzicii”

HotNews acum 15 minute
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a criticat în termeni duri victoria artistului elvețian Nemo la Eurovision 2024, afirmând că este o insultă pentru muzică, care „zdrobește firescul” și „extermină buna-cuviință și bunul simț”. Vasile Bane

Primul pacient din istorie cu transplant de rinichi de porc a murit la două luni după operație

HotNews acum 37 minute
Prima persoană din istorie căreia i s-a făcut un transplant de rinichi de porc a murit la aproape două luni de la intervenția chirurgicală, potrivit Sky News. Richard Slayman, în vârstă de 62 de ani, fusese supus în martie, timp de patru ore, operaţ

Ordinea pe buletinele de vot la alegerile pentru Primăria SECTOR 2. Cine ocupă prima poziție

Gandul acum 2 ore
Biroul electoral de circumscripţie Sector 2 a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar şi consilieri locali pentru alegerile din data de 9 iunie. Sunt patru candidați la scrutinul

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum 2 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 2 ore
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum 2 ore
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°