Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maria Marinescu a avut la nuntă artificii de 20.000 € - Revista presei mondene

Publicat in Adevarul, luni 22 iunie 2009 ·

Presa mondenă de astăzi scrie despre nunta Mariei Marinescu, aducerea în Marea Britanie a noului copil al Madonnei sau vacanţa de vară a lui Bănel Nicoliţă. Printre alte subiecte, Iubitul Deliei Matache a fost înjunghiat în club, iar Oprah e cea mai bună şefă din lume. Revista presei internaţionaleRevista presei economiceRevista presei interneRevista presei sportive

Maria Marinescu a avut la nuntă artificii de 20.000 €. Maria Marinescu a avut parte de o nuntă ca în poveşti. După ce în urmă cu trei luni, creatoarea de modă s-a cununat civil cu Frank, un afacerist francez, sâmbătă, ea i-a jurat acestuia credinţă şi în faţa lui Dumnezeu, scrie Click . Slujba religioasă a avut loc în curtea Castelului Comtese du Barry, din Paris, acolo unde a avut loc şi petrecerea la care au participat 100 de persoane. Maria a purtat o rochie cu o trenă lungă de câţiva metri, ţinută de patru domnişoare.

Madonna a adus-o pe Mercy acasă. Diva de 50 de ani a reuşit în sfârşit să îşi vadă visul cu ochii. Madonna a reuşit să o aducă în Marea Britanie pe micuţa de patru ani, din Malawi, Mercy James. Conform Click , atât David Banda, cât şi Rocco şi Lourdes au fost mai mult decât bucuroşi să o vadă pe noua lor soră în casă. “După jumătate de an de luptă cu autorităţile din Malawi, suntem bucuroşi că am reuşit să îi oferim o viaţă mai bună micuţei Mercy”, a declarat avocatul cântăreţei.

Bănel, dragoste mare. Mijlocaşul Stelei, Bănel Nicoliţ, îşi petrece vacanţa de vară pe litoralul românesc, împreună cu iubita sa, Cristina. Sâmbătă, fotbalistul a fost surprins de reporterii Libertăţii la o terasă din preajma hotelului Iaki. Nicoliţă, însoţit de prietena sa şi de încă trei fete, şi-a făcut apariţia pe terasa By Tonic, din Mamaia. Imediat, privirile tutoror clienţilor restaurantului s-au aţintit asupra sa, însă nu au trecut neobservate nici fetele care îl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 27 minute
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 3 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Genetica nu e totul. Trăieşti cu 5 ani mai mult cu un stil de viaţă bun

Mediafax acum 2 ore
Deşi unii oameni se nasc cu o predispoziţie genetică mai mare spre o moarte prematură, nu înseamnă că soarta lor e pecetluită. Adoptând un stil de viaţă sănătos, chiar şi cei cu risc genetic crescut pot adăuga cel puţin 5 ani vieţii lor. Este rezult

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum o ora
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 5 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°