Vechiul liceu arată aproape la fel cum îl ştiam. Statuia domnitorului şi iedera de pe faţadă sînt la locul lor, tablele sînt tot verzui şi pline de formule neşterse peste week-end, în zona cancelariei (acolo unde am primit un catalog în cap de la un profesor de matematică, aşa, într-o veselie, sub pretext că pe sub gulerul cămăşii de la uniformă mi se vedea un tricou) s-au făcut renovări şi uşile au acum nişte stucaturi ce întăresc impresia de vechime. Sala de spectacole a devenit strălucitoare, ca o mică sală de operă, sala de sport, acolo unde intram seara (prin efracţie) să jucăm baschet, pare mai mică iar terenul de fotbal are o mochetă verde pe jos. Liftul cel vechi în care am încercat s-o blocăm pe profesoara de chimie, cea care ne scotea cîte opt la tablă şi apoi umplea catalogul de 3, nu mai merge. A rămas doar o cuşcă de fier, chioară. În bănci încăpem mai greu. De fapt, cu vreo două excepţii incredibile, mai toţi sîntem schimbaţi. Pe unii îi recunosc doar după voce.
DE ACELASI AUTOR Blocuri colorate Munca în zadar Cisterna de cafea Atenţie! Popor emoţional! Aproape nimic din ierarhia stabilită prin note în timpul liceului nu s-a păstrat. Foşti chiulangii sînt astăzi oameni bine aşezaţi, relativ prosperi, iar foşti premianţi nu se laudă cu cine ştie ce realizări (e adevărată constatarea unor specialişti americani, că nivelul IQ-ului n-are mare legătură cu reuşita în viaţă şi în carieră). Ne declarăm cu toţii recunoscători profesorilor pentru că ne-au învăţat carte în mod serios. În acelaşi timp, cei mai mulţi mărturisim că n-am folosit vreodată nenumăratele formule şi teoreme sau alte lucruri învăţate în liceu şi care atunci ne păreau de-o importanţă absolută. De altfel, ne distrăm observînd că ne e greu să descifrăm şi să înţelegem ce scrie pe tablele neşterse, folosite de actualii elevi.
Aşa cum se obişnuieşte, fiecare îşi descrie pe scurt
