Filmul artistic de lung metraj, de aproape doua ore si jumatate, „Moartea domnului Lazarescu“ este unul de introspectie psihologica impinsa pina la cazuistica, un film de-a dreptul cutremurator pentru orice spectator, indiferent de profesia, mentalitatea si temperamentul sau. Doar o parte din categoria medicilor - paradoxal, chiar daca au mai multa cultura decit femeia de serviciu - se simt lezati si ar avea o parere contrarie. De ce? Pentru simplul motiv ca scinteia de geniu a regizorului Cristi Puiu depaseste cu mult granitele culturii celor indaratnici, printre care sint si destui pseudointelectuali. Pentru spectatorul oarecare din fata marelui ecran, impactul cu realul este socant, devastator, iar timpul de vizionare, din punct de vedere „biologic“, se reduce aproape la jumatate. Umorul negru este nelipsit din scenariu, il face sa rida pe spectator, chiar il defuleaza, ca mai tirziu, starea de fapt sa-i sfisie sufletul. Filmul il tine cu toate simturile in alerta, iar sfirsitul de ghilotina al creatiei determina efectul de „neajuns“, de timp limitat. Povestea filmului Regizorul Cristi Puiu spune ca filmul este o poveste de dragoste, o comedie, un film despre batrinete si despre sistemul medical, insa, inainte de toate, este un film despre indiferenta atotdistrugatoare, despre nepasare si lipsa de comunicare. Dar, iata povestea pe scurt. Domnul Lazarescu are 63 de ani si traieste intr-un apartament cu Nutu, Miradolina, Fritz, cele trei pisici ale sale. Sotia sa a murit in urma cu opt ani, iar Bianca, fiica sa, s-a mutat in Canada. Actiunea se deruleaza in cursul noptii de simbata spre duminica. Inca de simbata seara, domnul Lazarescu nu se simte bine, ceea ce il determina sa dea telefon la ambulanta. Pina la sosirea paramedicilor, acesta incearca sa-si aline durerea cu ceva din propria rezerva de medicamente. Pentru ca a ramas fara pastilele de care are nevoie, ii