1. Aerul (conditionat). Te ajuta, ce-i drept, sa nu mai simti mirosul de transpiratie (inefabile parfumuri de ceapa calita...) al frantuzoaicelor care vin la prima proiectie – 8.30 dimineata –, mutindu-ti nasul din loc cu subsuoarele lor, dar, uneori, risca sa fie de trop...! In sali e frig ca-n Kamceatka: la Manoel de Oliveira, de pilda (Principiul incertitudinii), am stat cu gulerul camasii ridicat peste ceafa si urechi; la alta proiectie, cineva a strigat: „La climatisation!“ – cu aceeasi jovialitate guturala cu care (altcineva?) striga, in fiecare an, traditionalul nume „Raoul“ –, dar degeaba...; pina si Nanni Moretti – la „Lectia“ sa „de cinema“ – s-a plins de „la climatisation“! Intr-un final, a fost data moins fort, dar asta trebuie luata ca un hatir special facut unui recent „palmdorizat“...

2. Afisele. O armata de designeri, marketing-people si persoane cu putere de decizie din conducerea festivalului lucreaza, anual, pentru a ne „ferici“ cu cele mai anoste &mai idioate afise imaginabile. Le vezi, deja, de la Paris, lipite prin subteranele metroului: iti taie cheful instantaneu... Iar cind ajungi la fata locului – iata-le: mai mari, mai multe, mai mindre! Pentru editia a 55-a, „creatorii“ s-au intrecut pe sine; „conceptul“: un peisaj nocturn à la Nicolas de Staël, cu cerul brazdat de razele reflectoarelor – dintre care una vine din largul Mediteranei!! –, cu ceva in stinga care se vrea plaja, cu ceva in dreapta care se vrea mare si cu niste pete de culoare pe care unii le-au luat drept sezlonguri, iar altii drept hoteluri... Inscrisul – „Festival de Cannes“ etc. – e tremurat si inegal, ca de copil cretin. Si Cinema-ul, in toate astea? Circulati, nu e nimic de vazut!

3. Conferintele de presa. Toti jurnalistii vor sa puna – sau macar sa puna in carnetelul/laptopul de pe genunchi – intrebari memorabile, dar, printr-un concurs bizar de