O femeie din Marea Britanie a fost salvată cu elicopterul, după ce mareele au obligat-o să se urce pe o stâncă abruptă din Cornwall, scrie Daily Mail.
Stacey Hayes, care se afla într-o excursie împreună cu alte trei persoane, a fost surprinsă de apele aflate în creştere şi s-a urcat pe o stâncă de pe plaja Portchurno. În momentul în care a fost salvată, apa se afla la numai 30 de centimetri sub ea şi, conform Daily Mail, femeia ar fi murit dacă ar fi căzut în apă.
Trei alţi turişti, printre care prietenul lui Hayes, au fost şi ei salvaţi de ambarcaţiunile fundaţiei RNLI, un ONG britanic.
Daily Mail scrie că mareele de primăvară, care i-au surprins pe cei patru turişti, sunt unele dintre cele mai puternice de pe parcursul anului. "Cei patru nu au fost conştienţi de existenţa acestora, iar incidentele ar fi putut fi fatale dacă nu interveneau echipele de urgenţă", a explicat un reprezentant RNLI.