Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obreja continuă războiul cu AIBA din tabăra WBC! "A început oficial lupta împotriva hegemoniei şi a dictaturii"

Publicat in Pro Sport, miercuri 5 decembrie 2012 ·

World Boxing Council (WBC), una dintre cele patru mari organizaţii care guvernează boxul profesionist mondial, a declarat război total Asociaţiei Internaţionale de Box Amator (AIBA). La Congresul WBC care se desfăşoară în aceste zile în Mexic a fost înfiinţată o Comisie Anti-AIBA, din care face parte, ca membru, şi românul Rudel Obreja. Fostul preşedinte al FR de Box duce de patru ani un război total cu forul amator condus de taiwanezul Ching Kuo Wu. "Am fost ales la propunerea preşedintelui WBC, Jose Sulaiman. A început oficial războiul împotriva hegemoniei şi a dictaturii celor din AIBA. Am promis că nu voi abandona lupta. Lumea boxului profesionist mondial a luat cunoştinţă de abuzurile comise împotriva mea şi a Federaţiei Române de Box. Am lângă mine astăzi cei mai puternici oameni de pe planetă. Don King a asistat la expunerea pe care am făcut-o de la microfonul Congresului, asigurând membrii Comisiei de sprijinul său! Nu e singurul, dar cu siguranţă e cel mai cunoscut, şi printre cei mai puternici. Şi e doar începutul", a postat Obreja pe pagina sa de facebook. La presiunile AIBA, care l-a suspendat până în 2015, Obreja a fost obligat să plece din fruntea FRB.

Reacţia WBC a fost declanşată de proiectul pe care AIBA l-a dezvoltat în boxul profesionist. Forul amator şi-a înfiinţat propria organizaţie, APB, şi va condiţiona participarea oricărui sportiv la europene, mondiale şi jocurile olimpice de semnarea unui contract cu APB. Conform proiectului AIBA, profesioniştii din organizaţia proprie vor putea participa inclusiv la JO.

Simţindu-se ameninţat de acest proiect, care l-ar lăsa fără materie primă, WBC a decis să atace. Cum o va face? "Mai întâi, vom face o delegaţie care va merge să discute cu Jacques Roggue, preşedintele CIO, pentru a vedea dacă acesta susţine proiectul AIBA. Apoi, vom da în judecată AIBA şi vom sprijini, prin di

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 34 minute
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum o ora
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 23 minute
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 25 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum 12 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Mircea Lucescu, prima reacție după ce Dan Șucu a spus că-l dorește cu insistență la Rapid

HotNews acum o ora
​Rapidul și-a dezamăgit fanii în play-off-ul SuperLigii României la fotbal, dintr-o candidată la titlu trupa giuleșteană transformându-se în doar câteva săptămâni într-o grupare care va rata prezența în sezonul viitor al cupelor europene. Mircea Luc

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum o ora
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Republica Moldova nu va împiedica livrările de gaze ruseşti către Transnistria

Adevarul acum 9 minute
Republica Moldova nu va împiedica livrările de gaze ruseşti în regiunea separatistă Transnistria, după ce acordul referitor la tranzitul acestor gaze prin Ucraina va expira în acest an, a declarat marţi ministrul Energiei, Victor Parlicov, transmite

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°