PC Braşov au demarat la finele săptămânii trecute proiectul „Academiei Conservatorilor Braşoveni”. Acesta se adresează viitorilor candidaţi ai partidului, iniţiativa aparţinând lui Costel Cazacu şi lui Vasile Popa, ambii fiind lectori şi formatori, pornind de la principiul că, pe lângă credibilitate, verticalitate şi idei pentru comunitate, un bun candidat trebuie să cunoască şi cadrul legislativ aplicabil, tactici şi strategii sau modalitatea de adresare corectă în faţa publicului.
Până la sfârşitul lunii mai circa 300 de membri ai partidului din tot judeţul Braşov vor fi instruiţi, în cadrul a 4 module de lucru si vor beneficia de expertiza a 15 lectori specializaţi în strategii sociale, economice şi politice, administraţie publică, dezvoltare durabilă şi comunicare.
„Dorim să ne prezentăm în alegeri cu oameni care să fie recunoscuţi şi apreciaţi în comunităţile de unde provin, care să demonstreze că politica se poate face şi altfel decât prin încercarea disperată de cumpărare de voturi în faţa secţiilor de votare. Mesajele noastre vor răspunde nevoilor pe care le vom identifica în comunităţile locale, având grijă în acelaşi timp să facem doar acele promisiuni pe care le presupun cadrul legal, competenţele şi puterea noastră de muncă”, a declarat preşedintele filialei judeţene a Partidului Conservator Braşov, Ion Diniţă. PC Braşov au demarat la finele săptămânii trecute proiectul „Academiei Conservatorilor Braşoveni”. Acesta se adresează viitorilor candidaţi ai partidului, iniţiativa aparţinând lui Costel Cazacu şi lui Vasile Popa, ambii fiind lectori şi formatori, pornind de la principiul că, pe lângă credibilitate, verticalitate şi idei pentru comunitate, un bun candidat trebuie să cunoască şi cadrul legislativ aplicabil, tactici şi strategii sau modalitatea de adresare corectă în faţa publicului.
Până la sfârşitul lunii mai circa 300 de membri