* Modul de selecţie a celor care vor fi concediaţi, supus votului CA
Noul Consiliu de Administraţie (CA) al TVR va primi spre analiză, în prima şedinţă, documentele aferente procesului de selecţie a personalului din TVR, a precizat Claudiu Săftoiu, într-un comunicat de presă.
Acesta susţine: "Am semnat actul de revocare a Ordinului nr. 661/2012 de punere în aplicare a procesului de selecţie din cadrul restructurării de personal, parte a Programului de redresare economică a SRTv, aprobat de CA. OPDG (n.r. Ordinul Preşedintelui-Director General) nr. 661 a fost emis în deplină concordanţă atât cu prevederile HCA nr. 110, cât şi cu legislaţia aplicabilă, pe 2 octombrie, în contextul situaţiei financiare critice a televiziunii publice şi al iminentei publicări în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale a Româ-niei (CCR) privind neconstituţionalilatea desemnării CA, care echivala cu apariţia unei situaţii de incertitudine la nivelul întregii conduceri a TVR".
Noile documente vor fi supuse aprobării CA după ce comisiile de selecţie a celor care vor fi disponibilizaţi şi regulamentul de desfăşurare a selecţiei au fost aprobate prin Ordin al preşedintelui şi i-au nemulţumit pe salariaţi, dar şi pe unii membri ai CA.
Sute de angajaţi din TVR au protestat mai multe zile în faţa instituţiei faţă de modul în care urma să se desfăşoare întreaga procedură.
Salariaţii acuză conducerea televiziunii că înscrierea în procesul de selecţie este condiţionată de renunţarea "voluntară" la locul de muncă. Refuzul înscrierii în acest proces echivalează automat cu disponibilizarea.
Valentin Nicolau, fost şef al TVR şi membru în Consiliul de Adminis-traţie (CA) din partea salariaţilor, ne-a spus că procesul de selecţie "este o aiureală totală", subliniind, într-o scrisoare deschisă pe care a postat-o pe blogul său, că Săftoiu a "pregătit o cerere