Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O sută de mii de olteni au năvălit în Parcul Tineretului

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 25 octombrie 2009 ·

Jandarmeria a dat azi o cifră impresionantă haosului care a luat aseară pe sus partea de sud a Craiovei: aproximativ o sută de mii de craioveni au fost prezenţi în noul spaţiu de agrement inaugurat în Lunca Jiului, pentru a vedea cum au fost folosite cele 12 milioane de euro dedicate amenajării parcului sau pentru a participa la mega-concertul Iris şi Michael Bolton. Sursa: Gabriela Zanfir Craiova a făcut cu greu faţă grandorii evenimentelor de ieri, organizate cu ocazia zilelor oraşului. La asemenea ingrediente - Tudor Gheorghe, Iris, Michael Bolton, Traian Băsescu, parc de 12 milioane de euro, spectacol aviatic, nici nu avea cum să fie altfel. Sufocat de fluviul de maşini care se îndreptau încă de la ora 16:00 spre Parc, bulevardul Ştirbei Vodă a devenit un adevărat coşmar pentru craiovenii care doreau să ajungă la evenimentele dedicate Zilelor Craiovei.

La haosul din circulaţie au contribuit decisiv vizita preşedintelui Traian Băsescu, pentru care a fost închisă circulaţia aproximativ o jumătate de oră pe bulevardul principal ce duce spre Parc, dar şi meciul Universitatea Craiova – FC Vaslui, care, de asemenea, a presupus închiderea circulaţiei pe una dintre arterele importante ale oraşului, situate în apropierea parcului. Situaţia i-a obligat pe craioveni să conducă pe străzile din cartierul Catargiu, neasfaltate şi pline de gropi, unde blocajul a fost cuvântul de ordine.

Circulaţia de coşmar era cât pe ce să împiedice trupa Iris să ajungă la scena amplasată la intrarea în Parc, pentru a-şi susţine recitalul. Băieţii spuneau că au parcurs 500 de metri într-o oră. De altfel, toţi craiovenii participanţi au simţit pe pielea lor amploarea evenimentului: dacă doreau să plece din Parc spre oraş cu maşinile sau cu autobuzele, trebuia să se înarmeze cu răbdare de fier.

Traian Băsescu a refuzat să se adreseze craiovenilor @N_P

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 4 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 7 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 8 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 9 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 5 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 3 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 7 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 11 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°