Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicamentele compensate se dau doar cu bani!

Publicat in Adevarul, marți 4 mai 2010 ·

Deşi au semnat contractele cu CAS, farmaciile din judeţ nu eliberează medicamente compensate şi gratuite pentru că nu au plafon. Pacienţii se plâng că trebuie acum să cheltuie toţi banii pentru a-şi cumpăra pastilele cu bani

Farmaciştii nu vor elibera încă medicamente compensate şi gratuite pentru luna în curs. Situaţia a apărut din prima zi a lunii în curs. „Aşteptăm să vină acea filă de buget pentru luna mai, să ştim exat ce bani avem alocaţi pentru medicamente compensate, gratuite şi programe pentru că altfel risăm să plătim noi aceste prescripţii", a declarat Fevronia Stoica, preşedinta Colegiului Farmaciştilor din Vrancea.

Bolnavii umblă disperaţi cu reţetele din farmacie în farmacie

Situaţia i-a luat pe nepregătite pe oamenii care au primit reţete de la medici şi nu le pot lua gratuit sau compensat. Unele dintre prescripţii ajung să coste, la preţ întreg, şi peste 500 de lei. „Nu am eu pensie pentru cât trebuie să dau pe reţeta asta, am vrut să o iau de la o farmacie şi mi-a spus că mă costă 430 lei. Îşi bat joc de noi guvernanţii ăştia, nu se mai poate. Mai stăteam la cozi, mai dădeam şi noi o parte din bani, acum trebuie să plătesc tot şi nu am de unde", a declarat Anica Stan, o pensionară din municipiu. Nici Iancu Iordache nu a avut mai mult noroc. A luat la pas farmacie după farmacie şi a găsit doar medicamente cu bani. „Dacă o iau acum cu bani mă costă 160 de lei. Mai cumpăr lumânări şi locul la cimitir şi gata, că nu mai vrea nimeni să trăim", spune bărbatul, care căuta să cumpere medicamente pentru soţia sa, bolnavă de o afecţiune neuropsihică.

CAS spune că a solicitat rectificare pentru luna în curs

„Noi am cerut Casei Naţionale acea filă de buget pentru luna mai, cu o valoare care să acopere un consum mediu al lunilor trecute. Acum au fost semnate contracte fără a avea însă o sumă şi am recomandat fa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°