Reducerea cvorumului la referendum, de la 50% la 30%, va intra în vigoare, dar numai peste un an, aşa a decis, ieri, Curtea Constituţională. Tocmai pentru a evita dificultatea de a aduce la urne cel puţin jumătate din numărul celor înscrişi pe listele permanente, USL, care doreşte aprobarea noii Constituţii până la finele lui 2013, a modificat luna trecută legea în Parlament.
Reducerea la 30% a pragului la referendum este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a decis, ieri, Curtea Constituţională (CCR) .
CCR a luat această decizie analizând o contestaţie depusă de PDL, după ce majoritatea USL din Parlament a modificat Legea referendumului, scăzând cvorumul de valabilitate de la 50% la 30%.
Parlamentarii USL au modificat legea în speranţa de a simplifica adoptarea prin referendum a noii Constituţii.
Decizia de ieri pune USL în faţa unei situaţii dificile. Referendumul pentru noua Constituţie ar urma să se desfăşoare, potrivit estimărilor liderilor USL, în luna octombrie a acestui an.
În acel moment, însă, potrivit deciziei Curţii se va aplica un prag de 50%.
Experienţa de până acum a dovedit că realizarea pragului de 50% este extrem de dificilă. În 2003, pentru a realiza cvorumul la referendumul pentru modificarea Constituţiei, Guvernul Adrian Năstase a programat votul pe durata a două zile. Anul trecut, USL nu a reuşit să realizeze cvorumul la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
Reacţiile liderilor USL
De altfel, liderii USL nu au părut încântaţi de decizia Curţii Constituţionale.
“Scopul cu care noi am iniţiat modificarea legii referendumului a fost să putem să consultăm în chestiuni majore cetăţenii români care vor să îşi folosească drepturile electorale. Din practică, s-a demonstrat c