Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Mamă şi fiu loviţi în plin pe trecerea de pietoni

Publicat in Adevarul, luni 14 noiembrie 2011 ·

O femeie şi fiul ei au fost grav accidentaţi, după ce aceştia au fost loviţi în timp ce treceau pe o trecere de pietoni de pe bulevardul Republicii. Potrivit martorilor, şoferiţa nu a avut intenţia de a frâna, lovind în plin cele două persoane.

Un grav accident de circulaţie a avut loc luni, la Baia Mare, în jurul orei 16.30, atunci când o şoferiţă neatentă a lovit în plin o femeie şi un băieţel. Accidentul a avut loc pe trecerea de pietoni din faţa Liceului cu Program Sportiv din Baia Mare. Potrivit martorilor aflaţi la faţa locului, conducătoarea autor nu a frânat absolut deloc înaintea trecerii de pietoni. „Am văzut că vine cu viteză şi nu încetineşte deloc. I-a luat în plin pur şi simplu. Cei doi treceau regulamentar strada şi nu înţeleg cum nu i-a văzut. După ce i-a lovit i-a târât pe jos vreo 10 metri şi doamna s-a lovit cu capul de o altă maşină. Din câte am văzut eu, băieţelul nu era chiar aşa rău, dar avea mai multe răni în zona feţei. Acesta a fost dus primul la spital de un echipaj SMURD", a declarat un martor al accidentului.

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

După provocarea accidentului, şoferiţa a vrut să transporte victimele la spital, însă atât mama cât şi fiul său au avut nevoie de intervenţia paramedicilor. În urma impactului, femeia în vârstă de 26 de ani prezintă un hematom şi leziuni la nivel occipital.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 45 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

CE Gimnastică: Sabrina Voinea, medalie de argint la bârnă

HotNews acum 59 minute
​Sabrina Maneca Voinea a câștigat, în cursul zilei de sâmbătă, medalia de argint în finala de la bârnă contând pentru Campionatul European de Gimnastică de la Rimini, Italia. Sabrina VoineaFoto: Belga / ddp USA / Profimedia Se actualizează.

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

CIO a decis o interdicţie de 15 ani pentru şeicul Ahmad al Kuwaitului

News.ro acum 2 ore
Şeicul Ahmad Al-Fahad Al-Sabah din Kuwait a primit o interdicţie de 15 ani din toate funcţiile din cadrul Comitetului Internaţional Olimpic din cauza unor încălcări ale eticii, a decis organismul de conducere al Jocurilor Olimpice, potrivit Reuters.

Irina Begu, stop în semifinale la Wiesbaden » Urmează turneul WTA 1000 de la Roma

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
Irina Begu, 33 de ani, ♦ 128 WTA, a pierdut în semifinalele turneului challenger ITF de la Wiesbaden (Germania), cu premii de 100.000 de dolari, 1-6, 3-6 în fața lui Jule Niemeier, 24 de ani, ♦ 111 WTA. Deși a pus serviciul în teren într-o proporție

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°