cu presa la mijloc La şcoală, cînd un elev nu e în stare să facă rezumate sau compuneri, îl pui să facă propoziţii din cîteva cuvinte. Treptat, va ajunge să unească propoziţiile în texte mai lungi şi coerente şi va fi satisfăcut că "îi ies" şi compunerile. E un truc pedagogic minimal. Nu ştiu dacă reprezentanţii Uniunii Europene au avut în minte această schemă atunci cînd i-au cerut României să rezolve problema "copiilor instituţionalizaţi", dar efectele se înscriu în acest tip de pedagogie: e o problemă concretă, care poate fi măsurată şi evaluată mai limpede decît reformele în general. În plus, eventualii paşi înainte vor dovedi că se poate şi ne vor încuraja şi în alte direcţii. Între timp însă în opinia publică românească s-a creat impresia că starea orfelinatelor şi copiii abandonaţi contribuie la crearea şi menţinerea "imaginii negative a României în presa internaţională". Nu de puţine ori, politicieni ori ziarişti români îşi exprimă indignarea faţă de această imagine şi condamnă Guvernul ori autorităţile că nu fac nimic pentru a schimba situaţia. În presa occidentală însă, lucrurile sînt ceva mai nuanţate.

Consultînd un număr mai mare de articole dedicate copiilor din România de ziarele occidentale, am constatat că există două categorii de texte. Una e constituită din reportaje "de atmosferă", "de culoare locală", care insistă pe detalii mizere din orfelinate, prezintă pe un ton dramatic cazuri individuale de copii, descriu dormitoarele şi cantinele ş.a.m.d. Stilul lor e "telenovelistic" şi senzaţionalist, încercînd să stoarcă lacrimile cititorului occidental. Par scrise pentru a informa, dar dincolo de asta creează în publicul de masă anumite stări. Astfel de articole apar mai ales în ziarele populare. Pe scurt, aceste texte seamănă perfect cu cele mai multe reportaje din presa românească şi din telejurnalele noastre, cu diferenţa că în cele străi