În plină criză economică şi morală, când banii ţin loc de principii, iar legile sunt făcute de geambaşi, „Adevărul" a declanşat o campanie de scoatere la lumină a concubinajelor dintre politică şi afaceri. Combinaţiile clientelare nu au întârziat să apară.

I-am luat la puricat pe parlamentari. Din rândul acestora, colegii mei de la Departamentul Investigaţii au întocmit chiar şi un Top 10 al afaceriştilor cu statul. Repartiţia pe partide e interesantă: 4 de la PSD, 3 de la PDL, câte unul de la PNL, PC şi UNPR. Altfel spus, 4 de la Putere (PDL + UNPR) şi 6 de la Opoziţie (PSD + PNL + PC). Măcar la acest capitol, democraţia nu a murit în România (!), dovadă faptul că Opoziţia nu a fost exclusă de la contractele cu statul.

Dintre partidele parlamentare, doar UDMR nu este reprezentată în Top 10, dar se regăseşte ceva mai jos, căci banul câştigat uşor îi place şi românului, şi ungurului, fără deosebire de etnie sau naţionalitate. Încă o informaţie relevantă: 18% din parlamentarii români fac afaceri cu statul. În cifre absolute, asta înseamnă 72 de senatori şi deputaţi „agăţaţi" de bugetele instituţiilor publice.

Conform legislaţiei actuale, nu există incompatibilitate între politică şi afaceri. Singura restricţie este mai degrabă formală: odată devenit demnitar, politicianul trebuie să renunţe la funcţia de administrator de firmă. Din acţionariat nu-l poate scoate însă nimeni, după cum nici candidatura nu i-o poate interzice nimeni.

Până aici, toate bune şi frumoase. Necazul e că legiuitorul - adică tot el, Parlamentul - nu a prevăzut şi altfel de restricţii. De exemplu, să taie cumva accesul demnitarului la banii publici. Iar acest lucru se poate face (niciodată nu e prea târziu!) printr-o prevedere expresă în acest sens: pe timpul exercitării unei funcţii de demnitar, nicio firmă în care deţii acţiuni nu poate derula contracte cu administraţia ce