Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apele Române: opt surse de alimentare cu apă din Voluntari, infestate cu tricloretilenă, un derivat dintr-un produs petrolier

Publicat in Adevarul, vineri 17 mai 2013 ·

Agenţia Naţională a Apelor Române (ANAR) a publicat, vineri, rezultatele analizelor făcute pentru probele luate din mai multe puţuri de apă din zona platformei S.C. Băneasa S.A. şi în zona limitrofă acesteia. Controlul a avut loc după ce un cetăţean a făcut o sesizare în care acuza că apa din puţul de pe proprietatea sa este poluată.

ANAR a făcut publice rezultatele analizelor pentru probele luate cu o săptămână în urmă printr-un comunicat de presă emis vineri. Pe 9 mai, o comisie alcătuită din reprezentanţii mai multor agenţii de profil au făcut un control la S.C. Băneasa S.A. şi în zona limitrofă acesteia după ce proprietarul unei case din zonă a făcut o seziare cum că apa din puţul din curte ar fi poluată.

Astfel, au fost identificate concentraţii peste limita maximă prevăzută la indicatorii tricloretilenă si tetracloretilenă (substanţe volatile toxice derivate din produse petroliere) la 8 din cele 19 foraje de alimentare cu apă, realizate la o adâncime cuprinsă între 25 – 60 de metri. Pentru tricloretilenă, valorile concentraţiilor se încadrează între un minim de 15 µg/l şi un maxim de 14.410 µg/l, iar pentru tetracloretilena între un minim 18,3 µg/l şi un maxim 165 µg/l.

„Problema este cu cei care nu sunt legaţi la reţeaua publică a Apa Nova şi au puţuri proprii. Considerăm că, pentru rezolvarea acestei situaţii este necesar ca administraţia publică locală să prelungească în această zonă reţeaua de alimentare cu apa potabilă“, au declarat surse din cadrul ANAR pentru adevarul.ro.

Totodată, ANAR a transmis, pentru informare şi luarea unor măsuri suplimentare, rezultatele analizelor de laborator Instituţiei Prefectului Judeţului Ilfov, Primăriei Voluntari, Agenţiei de Protecţie a Mediului Ilfov, Gărzii de Mediu - Comisariatul Judeţului Ilfov, precum şi Direcţiei de Sănătate Publică Ilfov.

Studiu hidrogeologic pentru a găsi sursa polu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 3 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 3 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°