Mesajul a fost trimis. Multumesc!

15 suceveni depistaţi cu gripă, în ultima săptămână

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 3 aprilie 2013 ·

15 suceveni au fost depistaţi cu gripă în ultima săptămână, 25-31 martie, numărul pacienţilor fiind în scădere faţă de perioada anterioară, 18-24 martie, când s-au înregistrat 28 de bolnavi. Şi numărul sucevenilor cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare a cunoscut o curbă descendentă săptămâna trecută, statisticile arătând 2.918 cazuri comparativ cu 3.452 în intervalul precedent. O evoluţie negativă au înregistrat şi pneumoniile, de la 967 cazuri în săptămâna 18-24 martie, la 640 în perioada 25-31 martie.

Aşa se arată într-un raport al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dat publicităţii de purtătorul de cuvânt al instituţiei, Adrian Popescu, în care se precizează că, săptămâna trecută, din totalul pacienţilor cu gripă, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi pneumonii, mai exact 3.573, 186 au fost internaţi.

Astfel, în intervalul 25-31 martie, cele mai multe îmbolnăviri prin gripă, respectiv opt, au fost consemnate la grupa de vârstă 15-49 ani, urmată de grupa 50-64 ani, cu trei cazuri, grupa 65 ani şi peste, cu două cazuri, şi 2-4 ani şi 5-14 ani, cu câte un caz. Pe zone, situaţia se prezintă în felul următor: nouă bolnavi din Rădăuţi şi şase din Suceava.

În ceea ce priveşte infecţiile acute de căi respiratorii superioare, majoritatea bolnavilor din ultima săptămână au fost copii cu vârste între 5 şi 14 ani (1.059 de cazuri). Această categorie de vârstă a fost urmată de 15-49 ani, cu 659 cazuri, 2-4 ani, cu 511 cazuri, 0-1 an, cu 290 cazuri, 50-64 ani, cu 231 cazuri, şi 65 ani şi peste, cu 168 cazuri. Din totalul bolnavilor, 801 au fost din zona Suceava, 696 din Rădăuţi, 157 din Siret, 490 din Fălticeni, 276 din Gura Humorului, 257 din Câmpulung Moldovenesc şi 241 din Vatra Dornei.

În perioada 25-31 martie, de pneumonie s-au îmbolnăvit 158 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani, 140 de persoane între 15 şi 4

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 46 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum o ora
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum o ora
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum o ora
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 3 ore
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Suspiciune de malpraxis în cazul unui medic din Craiova: o femeie a murit după o explorare endoscopică

HotNews acum 25 minute
​Poliţiştii efectuează cercetări într-un caz în care există suspiciuni de malpraxis după ce o femeie de 52 de ani din municipiul Caracal din judeţul Olt ar fi intrat în stop cardio-respirator în urma unei intervenţii de explorare endoscopică, efectu

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°