Clauzele abuzive fac parte din contractele pe care le-au semnat oamenii care au luat credite, iar într-un stat de drept, când semnezi ceva îţi asumi, a decretat, zilele trecute, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Noi nu protejăm băncile, dar trebuie să avem grijă de banii depunătorilor şi de stabilitatea sistemului bancar, a mai adăugat guvernatorul.

Declaraţia sa, un fel de fulger în plină vară, a stârnit ceva comoţie, însă nu prea multă. „Statura” lui Isărescu, frontul comun BNR-bănci-FMI-Guvern în chestiunea „abuzului”, plus concediile şi canicula au inhibat oarecum dezbaterea.

Implicaţiile afirmaţiilor cu tentă de axiome, enunţate de şeful BNR, ar putea dura însă mai mult de o vară. Şi asta, independent de problema concretă a celor care au luat credite în valută şi sunt victimele unor clauze abuzive, strecurate de bănci în contractele de credit.

În primul rând, va exista o problemă de încredere. Atunci când recunoşti existenţa unor clauze abuzive şi, cu toate acestea, încerci să justifici sumele de bani încasate ilegal de către bănci, încrederea dispare. Atunci când, deşi băncile au o formă standardizată a contractelor de creditare şi nu permit negocierea, alegi să îl pedepseşti tot pe cel abuzat, încrederea dispare. Practic, pentru un câştig pe termen scurt şi nemeritat, BNR şi băncile riscă încrederea pe termen lung a oamenilor în sistemul bancar.

În al doilea rând, va exista o problemă de imagine. În special cea proiectată de BNR, aceea a unei instituţii care veghează la siguranţa sistemului bancar, dar şi la cea a clienţilor acestuia. Când împarţi clienţii în depunători şi debitori, şi decizi că numai unii au prioritate, imaginea de instituţie-arbitru, imparţială, dispare. La fel, atunci când spui că oamenii trebuie să îşi asume ceea ce semnează, dar nu eşti la fel de ferm cu băncile care încheie asemenea contracte şi pierd apoi proce