Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rata la creditul dat de CEC Ioanei Băsescu a scăzut cu 3.800 lei după actualizarea Robor

Publicat in Ziarul Financiar, joi 21 noiembrie 2013 ·

Creditul de 4,6 milioane de lei obţinut de Ioana Bă­ses­cu, fiica preşedintelui Traian Băsescu, de la banca de stat CEC Bank are o rată lunară de 26.500 de lei (echivalentul a 17 salarii medii), incluzând principalul, dobânda şi un comision de administrare de 1.200 de lei, potrivit calculelor efectuate de ZF pe baza datelor din contractul de credit.

Iniţial, rata lunară a creditului contractat la începutul lui septembrie a fost de circa 30.300 de lei (6.800 de euro), dar a scăzut luna trecută, după ajustarea indicelui Robor la 3 luni (utilizat ca referinţă în contractul respectiv).

„Rata dobânzii este variabilă şi se modifică periodic în funcţie de variaţia indicelui de referinţă la data de întâi a fiecărui trimestru“, scrie în contractul de credit.

Indicele Robor la 3 luni ajunsese la 3,3% pe an la începutul lunii octombrie, cu 1,3 puncte procentuale sub nivelul din luna iulie, care fusese luat în calcul la încheierea contractului de credit. Dobânda nominală a creditului a devenit astfel 5,2% pe an.

Creditul are o marjă fixă de 1,9% peste indicatorul de referinţă, ceea ce înseamnă că dobânda nominală este de 5,2% pe an în prezent.

Dobânda anuală efecivă (care exprimă costul total al împrumutului) este de aproape 5,8% pe an, având în vedere că banca încasează lunar şi un comision de administrare de aproximativ 1.200 de lei.

Formula de calcul din contractul încheiat de CEC Bank cu Ioana Băsescu este inedită, în condiţiile în care banca are în oferta standard adresată persoanelor fizice două tipuri de credite destinate achiziţiei de teren: una cu marjă de 2,9% peste Robor la 3 luni şi una cu marjă de 1,9% peste Robor la 6 luni, care are o valoare cu 0,5 puncte procentuale peste scadenţa de trei luni. Diferenţa de o jumătate de punct procentual ar însemna practic un plus de 1.400 de lei la rata lunară. Dobânda mai mică nu este s

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 40 minute
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum o ora
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 2 ore
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 2 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaîia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 55 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 2 ore
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 5 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 5 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°