Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei preşedinţi la OTV

Publicat in Adevarul, duminică 29 iulie 2012 ·

Suspendatul Traian Băsescu şi interimarul Crin Antonescu s-au prezentat, pe rând, în studiourile televiziunii-partid a lui Dan Diaconescu, patronul care se recomandă drept “viitorul preşedinte al României“.

Preşedintele suspendat al României, Traian Băsescu, a făcut în ultimele două săptămâni turul televiziunilor pentru a-şi prezenta punctul de vedere în campania electorală pentru referendumul de duminică. Joi seara, el s-a prezentat şi la OTV, fiind intervievat chiar de patronul postului, Dan Diaconescu. „Viitorul preşedinte", cum se recomandă acesta, l-a primit a doua zi şi pe şeful interimar al statului, Crin Antonescu, pe care l-a asigurat că-l va învinge la următoarele alegeri. Iată cele mai importante declaraţii făcute de cei doi invitaţi la „televiziunea poporului".

Traian Băsescu: „Am luat decizii grele"

Recomandarea pentru referendum

„Vă spun un singur lucru: Nu mergeţi să validaţi o lovitură de stat!"

Despre o eventuală înfrângere

„Dacă plec, plec fără să contest decizia. Îmi iau trăistuţa, plec cu conştiinţa împăcată... Dacă plec, urmează trei luni de instabilitate politică, pentru că începe bătălia pentru Preşedinţie. Vă daţi seama unde va ajunge leul?"

Despre Ponta şi Antonescu

„Rămânerea în funcţie a lui Crin Antonescu şi a lui Victor Ponta înseamnă continuarea deprecierii leului, blocarea fondurilor europene şi izolarea României în UE".

„Nu preşedintele face locuri de muncă, nu el dă condiţii investitorilor. Le dă guvernul".

„Pentru o ţară nu ţi-e suficient să vorbeşti toată noaptea la un post TV".

"Dacă aş reveni la Cotroceni şi ar trebui să dau mandatul de premier cuiva de la USL, lui Victor Ponta nu i-aş mai da niciodată".

Despre justiţie

„Nu îl voi graţia pe Năstase. N-am acordat prea multe graţieri în mandatele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 5 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 5 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 6 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 7 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°