Nu ştiu cum e cu medicii din alte ţări, dar, la noi, mulţi urmaşi ai lui Hipocrat, când ajung la vârsta senectuţii, când ies la pensie, lasă deoparte stetoscopul, bisturiul sau alte instrumente mânuite într-o viaţă de slujitori ai sănătăţii, pentru a pune mâna pe condei şi a se dedica scrisului. Am regăsit această înclinare chiar şi la medicii care s-au născut, au crescut şi s-au format profesional pe meleagurile mioritice, dar au plecat să profeseze şi să trăiască în alte ţări. Iar cel mai frecvent e prezent acest fenomen în Israel, unde se află nu puţini medici originari din România, care au păstrat amintirile tinereţii şi au cultivat limba română. Acestora li s-a alăturat, recent, încă un medic devenit (şi) scriitor la senectute, dr. Ernest Huşanu. Care a avut amabilitatea să-mi trimită, de la Haifa, unde locuieşte acum, primul (şi deocamdată) singurul său volum, FATA DIN SALA DE DISECŢIE. Apărută la Editura 24 Ore din Iaşi, în 2011, cartea este însoţită de o prefaţă semnată de dr. Iulius Iancu, medic-scriitor din Haifa şi de o postfaţă scrisă de criticul Ioan Holban. Spre deosebire de colegii cărora li s-a alăturat în Ţara Sfântă, dr. E. Huşanu nu a plecat însă acolo pentru a practica medicina. Dsa a fost 50 de ani chirurg la Iaşi şi în alte oraşe ale Moldovei, până la pensionare, şi abia acum cinci ani a plecat în Israel, împreună cu soţia, pentru a-şi petrece restul vieţii alături de fiica lor, tot medic, aflată însă acolo mai demult. Propensiunea către scris, deşi manifestată târziu, nu e întâmplătoare. „Înclinaţiile şi preocupările mele din liceu mă orientau spre o profesiune în domeniul esteticii şi criticii literare“, scrie autorul cărţii. „Fusesem încurajat şi felicitat de comisia de la bacalaureat“, apoi discuţiile cu studenţii de la universităţile bucureştene veniţi în vacanţă „mă îndreptăţeau spre asemenea aspiraţii“. Dar familia nu agrea aceas