Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EVZ a aflat ce se ascunde în spatele reformei comuniste din Sănătate. Datoriile record la medicamente "muşcă" raţia spitalelor private

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 15 ianuarie 2013 ·

Cu restanţe de aproape 1 miliard de euro la firmele de medicamente, regula banii urmează bolnavul nu se mai aplică. Oficial însă, autorităţile promit că banii tăiaţi de la spitalele private vor umple "găurile" din bugetele spitalelor de stat. Sursa: ARHIVA EVZ

Apropierea scadenţei la plata datoriei către producătorii de medicamente face ca la Ministerul Sănătăţii să fie fierbere mare, zilele acestea. Dacă până acum termenele pentru decontarea compensatelor ajungeau şi la 300 de zile, o directivă europeană ne obligă să le reducem la 60 de zile şi să plătim şi toate datoriile, care se ridică la 800 de milioane de euro. Cu tot cu sumele aferente consumului curent de medicamente, companiile farmaceutice ar urma să încaseze, anul acesta, de la bugetul de stat, o sumă istorică ce ajunge la 2 miliarde de euro.

Aşa se face că în goana după bani, oficialii din Sănătate încearcă să strângă cureaua cum pot, iar ultima măsură anunţată loveşte puternic în spitalele private, care nu vor mai putea încheia contracte cu Casa de Asigurări. Măsura a fost anunţată de ministrul Eugen Nicolăescu, după ce tot el a permis şi susţinut acest mod de finanţare pentru spitalele private, în timpul mandatului din 2006. Din martie, asigurările obligatorii vor avea valoare doar în spitalele de stat, iar cei care vor dori să se trateze la privat fie vor plăti din buzunar, fie îşi vor face asigurare privată. ”VIZIUNE” COMUNISTĂ în Sănătate. Un ministru liberal ia decizii care demolează zona privată

Programe naţionale cu banii luaţi de la privaţi

Potrivit secretarului de stat Raed Arafat, această măsură s-a luat strict pentru creşterea calităţii serviciilor din spitalele de stat. Rotunjirea bugetelor spitalelor publice cu banii care se duceau până acum către cele private ar trebui să preîntâmpine situaţiile atât de frecvente în care medicii îşi pun pacienţii să-şi cumpere singuri me

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 15 minute
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum o ora
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Program Mega Image de Paște 202. Orar special pentru magazinele Mega Image

HotNews acum 24 minute
În perioada sărbătorilor de Paște, Mega Image va avea un program special ca în fiecare an. Mega ImageFoto: Dreamstime 1-3 mai: program normal; 4 mai: 07:00 – 19:00; 5 mai: INCHIS; 6 mai: 09-19:00 7 mai- program normal sursă foto Dreamstime

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum o ora
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 4 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 3 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum o ora
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 2 mai, de la ora 19:00

Gandul acum o ora
Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva română Andreea Beatrice Ana s-a calificat, acum patru săptămâni, la Jocurile Olimpice de la P

Primul vot din viaţă. Ministerul Educaţiei: Pe 9 iunie, peste 1,1 milioane de tineri vor avea prima lor experienţă de vot

Mediafax acum o ora
De Ziua Naţională a Tineretului, Ministerul Educaţiei îi îndeamnă pe tineri să se implice activ în procesul democratic şi să îşi facă vocea auzită prin vot. „Anul 2024 este un an în care se vor desfăşura patru rânduri de alegeri în România: europarl

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 7 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°