Primarul municipiul Olteniţa, Costinel Milescu, este reclamat de ANI pentru conflict de interese şi abuz în serviciu, după ce în 2007 a aprobat o hotărâre a Consiliului Local privind vânzarea unui teren de peste 300 de metri pătraţi firmei la care el este asociat, iar soţia lui este administrator, informează Mediafax.
În urma evaluărilor începute în 17 noiembrie 2010, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că există indicii referitoare la posibila săvârşire a infracţiunilor de conflict de interese şi de abuz în serviciu contra intereselor publice, întrucât Costinel Milescu, în calitate de primar al municipiului Olteniţa, judeţul Călăraşi, şi de reprezentant al Consiliului Local, a aprobat, semnat şi încheiat un contract de vânzare-cumpărare a unui teren în suprafaţă de 324,35 metri pătraţi cu SC M.C. Service SRL, societate în care Milescu este asociat, iar soţia lui este administrator, se arată într-un comunicat de presă de miercuri al instituţiei.
Costinel Milescu este primar al municipiului Olteniţa din 2004, iar din 28 iulie 1993 este asociat la SC M.C. Service SRL, în perioada 28 iulie 1993 - 4 august 2004 fiind şi administrator al firmei.
Potrivit ANI, în 29 august 2007, Costinel Milescu a aprobat Hotărârea Consiliului Local Olteniţa privind vânzarea prin licitaţie publică a terenului aparţinând domeniului privat al municipiului, semnând, în calitate de reprezentant al CL, contractul de vânzare-cumpărare a acestuia cu SC M.C. Service SRL.
ANI a sesizat organele judiciare să facă cercetări în cazul primarului Costinel Milescu cu privire la posibila săvârşire a infracţiunilor de conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice.
"Complementar, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie, precum