De jumătate de an, ne-am întâlnit cu militari români. I-am întrebat, i-am ascultat, vi i-am prezentat. Unii i-au lăudat, alţii nu au fost de acord cu ei. Unii nu i-au înţeles, alţii nu i-au plăcut. La zece ani de la invazia din Irak, zece poveşti. Cu un an înainte de marea retragere din Afganistan, ne-am întors ochii către această parte a statului român care este Armata. Din ea fac parte oamenii pe care, deşi nu îi cunoaştem, îi credităm cu o încredere neegalată decât de preoţi.

Astăzi, închidem seria OAMENI TARI. Ultimele întrebări. Ultima poveste.

Am început cu povestea plt. adj. Marius Apostol, militarul a cărui viaţă s-a schimbat în Afganistan, cu doar câteva ore înainte de asasinarea lui Osama bin Laden. Am continuat cu cele trei încercări de dinaintea întoarcerii ale lt. col. Ion Okroş, după care vi l-am prezentat pe plutonierul Minel Cheşcu - tâmplarul care s-a dus cu paraşutiştii în Irak şi a ajuns maratonist. Sergentul major Aurel Mihale ne-a povestit despre misiunea personală, un nou-născut, care l-a aşteptat la întoarcere dintr-o misiune profesională, în Bosnia-Herţegovina. După el, caporalul Adrian Gorgotă, de la Poliţia Militară, ne-a descris drumul norocului şi al lui Dumnezeu într-un teatru de operaţii, caporalul Ionel Din ne-a vorbit despre orgoliile şi lacrimile militarilor, iar maiorul Ştefan Neagu a încercat să ofere un răspuns la întrebarea românilor despre Irak şi Afganistan: ce căutăm noi acolo? În fine, plutonierul Cosmin Ciacâru ne-a vorbit despre misiunile lui în Irak şi Afganistan: „Emoţia te ţine viu. Chiar şi acolo”, ne-a spus el. De Paşte, plutonierul Niculae Dobrescu, de la Poliţia Militară, ne-a descris imaginea militarilor români în aceste teatre de operaţii. Am vorbit până şi despre biscuiţii pentru copiii irakieni: „Stă în firea noastră să le îndulcim puţin traiul”, ne-a spus el.

Am reunit toate poveştile lor